Cele două avioane de supraveghere AWACS ale NATO își desfășurau activitatea în spațiul aerian al Poloniei și României la momentul accidentului din Ucraina, iar datele de zbor ale acestora sunt în curs de examinare, a anunțat vineri un oficial din cadrul Alianței Nord-Atlantice, citat de AFP, informează Mediafax. Alianța Nord-Atlantică s-a declarat, vineri, „preocupată” cu privire la armamentul greu folosit de separatiștii proruși în estul Ucrainei, după prăbușirea avionului aparținând Malaysia Airlines în regiunea Donețk.”Suntem preocupați în legătură cu numărul crescând de armament greu folosit de separatiști în estul Ucrainei, precum și în ceea ce privește gradul tehnologic ridicat al echipamentelor militare”, a declarat un oficial NATO.”Am constatat că Rusia permite în continuare trecerea mercenarilor și a armamentului greu la granițele cu Ucraina”, a adăugat oficialul.




