„Naționalizarea unităților sanitare”

„Naționalizarea unităților sanitare”
„Naționalizarea unităților sanitare”

„Clerul archidiecesan”
„Deși este constatat că clerul archidiecesan și-a ridicat întotdeauna vocea sa învățătorială și îndemnătoare în favoarea școalei, totuși în această direcțiă ar deveni resultatele mai eficace, dacă ar fi spriginite și de predicători ambulanți, căci cu puteri unite, s’ar apleca poporul la îmbrățișarea focarelor de cultură, unicul mijloc, precum s’a mai menționat, de a-i asigura esistența morală și socială”.
„Patria”, Anul II, nr. 112, Cernăuți, Vineri în 27 Martie (8 Aprilie) 1898.
„Suceava – Centru de Artă”
„Sub titlul «Suceava – Centru de Artă», dl. Gh. Maxim Burdujanu, fost profesor la liceul din Suceava, astăzi secretar al facultății de litere din Cernăuți, publică în «Anuarul Liceului Ștefan cel Mare din Suceava» un studiu interesant și cât se poate de binevenit, întrucât popularizează constatări și aprecieri ale unor distinși specialiști în istoria artei, de natură a filtra amorul propriu sucevean, înălțând prestigiul Sucevei voievodale. Nu e vorba, cum ușor s’ar putea crede, de Suceava zilelor noastre, de realizările ei artistice, ci de Suceava lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș, ca focar al artei plastice moldovenești (arhitectură, pictură și chiar sculptură), artă ce se prezintă ca singura originală a stilului bizantin cu elemente gotice și ale Renașterii”.
„Suceava”, Anul III, Nr. 36, 9 Aprilie 1937.
„Naționalizarea unităților sanitare”
„Prin naționalizarea unităților sanitare se va îmbunătăți și se va ușura aprovizionarea populației muncitoare cu medicamente, fără ca aceasta să mai fie la cheremul acelora a căror conștiință era doar punga cu bani. Salariații fostelor farmacii și laboratoare particulare, eliberați de robia marilor patroni, ca și foștii proprietari ai micilor farmacii, care s’au dovedit cinstiți în activitatea lor, vor fi încadrați în personalul noilor unități sanitare”.
„Lupta poporului”, Anul III, nr. 514, Suceava, Vineri 8 Aprilie 1949.

Recomandări

Școala Postliceală Sanitară Suceava solicită Consiliului Local aprobare pentru atribuirea numelui „Academician Profesor Dr. Leon Dănăilă”

Toți directorii unităților de învățământ din Suceava și inspectorii școlari generali din Moldova – „Împreună pentru viitorul educației”

Deputatul USR Emanuel Ungureanu trage un semnal de alarmă cu privire la neglijența unor angajați ai Spitalului Județean Suceava

Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical
Emanuel Ungureanu a prezentat o fotografie cu doi angajați ai Spitalului Județean care traversează o trecere de pietoni îmbrăcați în echipament medical

Simpozionul Internațional „Chemarea străbunilor: istorie și credință pentru viitorul românilor de pretutindeni”