Sportivii secțiilor de tir cu arcul de la Clubul Sportiv Municipal Suceava și Clubul Sportiv Școlar Rădăuți au urcat din nou pe podium la Campionatul Național rezervat seniorilor și juniorilor, după ce au câștigat 14 medalii, 5 la individual și 9 la echipe. Desfășurată la Oradea, această ediție a naționalelor a avut și o participare record, aproximativ 115 sportivi, județul Suceava fiind reprezentat de 22 de tiriști. În concursul individual, cea mai bună evoluție a avut-o Alexandru Popescu, cel care a câștigat medalia de aur la juniori, sportiv cu dublă legitimare CSM Suceava – CSȘ Rădăuți. Tot la individual, dar la seniori, Cornel Popa și Oana Cazacu au câștigat argintul, în timp ce Aurelian Bacinschi și Elena Gheorghiță s-au ales cu medalia de bronz, toți patru fiind la CSM Suceava. Clubul sucevean a urcat pe podium și în concursul pe echipe, locul I la feminin, și locul III la masculin și la mixt, în timp ce echipa de juniori CSM Suceava-CSȘ Rădăuți, formată din Alexandru Bodnar, Alexandru Popescu și Florin Prelipcean a devenit campioană națională.
În același concurs național, Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți a reușit să obțină cinci medalii. În concursul seniorilor, echipa formată din Bogdan Cucoș, Adrian Moroșan și Andrei Dănilă a câștigat argintul, în timp ce la fete, echipa alcătuită din Dana Ghețău, Alina Cucoș și Cristiana Ungureanu a câștigat medalia de bronz. La juniori, rădăuțenii de la CSȘ 1 (Adrian Moroșan, Bogdan Cucoș și Andrei Dănilă) s-au clasat pe locul doi, același loc obținut și de echipa de fete alcătuită din Dana Ghețău, Alina Cucoș și Cristiana Ungureanu. Tot la junioare, CSȘ Rădăuți a punctat și cu a doua echipă (Melania Mitric, Teodora Cîrdeiu și Iulia Moroșan), ce care a terminat concursul pe locul trei.
Patru suceveni participă la europenele de juniori
După aceste evoluții foarte bune la naționale, patru dintre sportivii din județul Suceava, Alexandru Popescu, Alex Bodnar, Andrei Dănilă și Dana Ghețău vor reprezenta România la Campionatul European de Tir cu Arcul, rezervat juniorilor, ce va avea loc începând cu 13 iulie în Germania.
„Naționalele de la Oradea au avut parte de un număr mult mai mare de sportivi fiind o surpriză chiar și pentru noi. Având în vedere că ne aflăm în perioada de pregătire înaintea europenelor pot spune că sportivii noștri au fost la nivelul așteptărilor, mai ales cei patru care vor pleca la europene”, a declarat antrenoarea Rozalia Deneș.