Handbal masculin

Naționala României nu se descurcă cu greii Europei

Handbalul masculin românesc luptă pentru un loc la Mondiale
Handbalul masculin românesc luptă pentru un loc la Mondiale

Naționala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică, la Badajoz, de reprezentativa similară a Spaniei, scor 33-27 (18-14), în ultimul meci din cadrul Turneului Memorial Domingo Barcenas, găzduit de iberici.
Tricolorii au început mai greu disputa cu Spania, care a condus încă din debut, cu 5-0 (minutul 7). Trei minute mai târziu, România a revenit pe tabelă (6-5), rămânând în trena adversarilor (9-8, min. 15), iar cu 10 minute înaintea pauzei a reușit egalarea, 12-12, după un contraatac al lui Jurcă. Gazdele au forțat, detașându-se la 15-12 (min. 23). După 18-14 la pauză, echipa României a continuat să lupte pentru egalare (22-19, min. 39), dar ibericii au arătat permanent că avantajul lor era imposibil de remontat (28-22, min. 48). În pofida scorului final, tricolorii au avut o evoluție curajoasă în fața campioanei mondiale din 2005 și medaliatei cu bronz la JO din 2008, cedând lupta doar în ultimele 10 minute de joc.
Spania a câștigat turneul, cu trei victorii din tot atâtea meciuri disputate (6 puncte), România ocupând locul doi la final, cu trei puncte.
Marcatorii echipei României în meciul au fost Ghionea 9 goluri, Jurcă 5, Csepreghi, Sabou, Novanc, Toma și Fenici, câte 2, Ciubotariu, Georgescu și Petrea, câte 1, în timp ce pentru Spania s-au remarcat Juanin 8 goluri, Entrerrios și Malmagro, cu câte 6.
Rezultatele înregistrate de România la turneul de la Badajoz:
România-Elveția 30-30
România-Brazilia 28-24
Spania-România 33-27.
Naționala va reveni în țară în cursul zilei de luni, urmând ca după două zile să plece spre Finlanda, pentru partidele oficiale din cadrul grupei a II-a preliminare a CM din 2011. Între 15 și 17 ianuarie, în Finlada, tricolorii vor juca împotriva echipei țării gazdă, a Bosniei și Herțegovina și a Marii Britanii, pentru singurul loc calificant în play-off-ul Campionatului Mondial din 2011.
Programul meciurilor României la turneul finlandez este următorul: cu Marea Britanie (15 ianuarie), cu Finlanda (16 ianuarie) și cu Bosnia (17 ianuarie).

Recomandări

Ziua Unirii Principatelor Române, celebrată de elevi și profesori ai Colegiului „E. Hurmuzachi” Rădăuți

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie
„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

Dan Puric va susține la Suceava conferința „Suntem români și punctum”, un eveniment dedicat identității și spiritului românesc

AUR lansează programul „Înapoi Acasă”, un proiect dedicat românilor din Diaspora care vor să revină în România