Naționala de handbal feminin a României debutează sâmbătă la CM din Serbia, cu Tunisia, având un lot întinerit și mult schimbat față de ediția din 2011, obiectivul reprezentativei fiind o clasare în primele opt locuri, în timp ce favorita la aurul mondial este deținătoarea trofeului, Norvegia.
România va întâlni în primul meci din grupa D, la Novi Sad, reprezentativa Tunisiei, exact ca la ediția din 2011, când s-a impus, cu scorul de 30-28. La CM din 2011, tricolorele s-au calificat grație medaliei de bronz obținute la Campionatul European din anul precedent, când echipa era antrenată de Radu Voina. Cu același antrenor pe bancă însă, România s-a clasat doar pe locul 13 la CM de acum doi ani. Ultima medalie tricoloră la un Mondial datează din 2005, când actualul antrenor, Gheorghe Tadici, a condus România spre argint, în Rusia.
Față de ediția Mondialelor din 2011, lotul României înregistrează schimbări masive la nivelul jucătoarelor. Lotul a fost întinerit fiind pregătit astfel schimbul de generație pentru Jocurile Olimpice din 2016, care este ținta principală a naționalei, însă calificarea la JO se va decide abia la următorul Campionat Mondial.
Doar cinci jucătoare experimentate din lotul de acum doi ani se regăsesc și în prezent în echipa noastră – Tolnai, Ardean-Elisei, Nechita, Manea și Brădeanu.
Lor li se va alătura portarul Paula Ungureanu, una din handbalistele de bază ale reprezentativei, care a absentat în 2011, dar și Cristina Neagu, absentă și ea atunci din cauza problemelor de sănătate. În rest, echipa tricoloră se prezintă cu jucătoare mai puțin experimentate la acest nivel, însă a căror valoare nu poate fi pusă la îndoială, chiar dacă unele sunt foarte tinere: Dedu, Nechita, Dincă, Pîrvuț, Chiper, Marin, Țăcălie, Zamfir, Perianu, Pintea, Ciuciulete și Buceschi. Din cele 19 jucătoare, două nu vor face deplasarea în Serbia, antrenorul Gheorghe Tadici urmând să ia decizia în această seară.
Obiectivul României la CM din Serbia este calificarea în sferturile de finală și, apoi, „să mergem cât mai departe”, după cum spunea președintele FR Handbal, Cristian Gațu, la prezentarea oficială a echipei de joi.
Gheorghe Tadici a avut puțin timp la dispoziție să pună la punct tactica și relațiile de joc, plus că au mai intervenit accidentări, omogenizarea echipei având de suferit astfel în meciurile-test disputate. România a jucat cinci partide amicale, încheiate cu un bilanț de două victorii și trei înfrângeri, rezultatele fiind următoarele: 22-23 și 21-26 cu Danemarca, 23-18 cu Japonia, 22-27 cu Franța și 28-18 cu Angola.
Cu cine se luptă România
În grupa D, din care fac parte echipele Ungaria, Cehia, România, Germania, Australia și Tunisia, programul partidelor este următorul:
7 decembrie: Ungaria – Cehia, Germania – Australia, România – Tunisia (ora 20.15, ora României);
9 decembrie: Tunisia – Ungaria, Cehia – Germania, Australia – România (20.15);
10 decembrie: Cehia – Tunisia, Germania – România (18.00), Ungaria – Australia;
12 decembrie: Australia – Cehia, Germania – Tunisia, România – Ungaria (20.15);
13 decembrie: Tunisia – Australia, Ungaria – Germania, România – Cehia (20.15).
Echipa României va juca la Novi Sad până în optimile de finală.
Celelalte trei grupe au următoarea componență: Muntenegru, Franța, Olanda, Coreea de Sud, Republica Dominicană, Congo (grupa A, la Belgrad), Serbia, Danemarca, Brazilia, Japonia, China, Algeria (grupa B, la Nis) și Norvegia, Polonia, Angola, Spania, Argentina, Paraguay (grupa C, la Zrenjanin).
Cotată cu prima șansă la titlul mondial este câștigătoarea din 2011, Norvegia, urmată de Muntenegru și Franța. În bătălia pentru medalii vor fi angrenate și Danemarca, Spania, Ungaria sau chiar Brazilia, România fiind cotată cu abia a opta șansă la cucerirea aurului mondial.
Marea absentă a ediției CM din 2013 este Rusia, care a dominat handbalul mondial în ultimii ani, cucerind de patru ori medalia de aur, în 2001, și de alte trei ori consecutiv, la edițiile din 2005, 2007 și 2009. Rusia a fost eliminată în barajul pentru CM din 2013 de Olanda.
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în 15-16 decembrie, la Belgrad și Novi Sad.
Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleași orașe, iar semifinalele și finalele pentru medalii, în 20 și 22 decembrie, la Belgrad.
Campioana mondială en-titre este Norvegia, la ediția din 2011 România clasându-se pe locul 13.
România are în palmares trei medalii mondiale: aur în 1962, respectiv argint în 1973 și 2005. Cea mai slabă clasare a tricolorelor la CM a fost la ediția din 2001, locul 17.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că România este singura echipă națională feminină din lume care a participat la toate turneele finale ale Campionatelor Mondiale, începând cu 1957.