Reprezentativa de handbal feminin a României s-a calificat, sâmbătă, la turneul final al Campionatului European din Macedonia (2-14 decembrie), după ce a învins, la Brăila, cu scorul de 33-23 (16-12), echipa națională a Islandei, în manșa secundă a barajului.
În tur, echipa antrenată de Gheorghe Tadici și Dumitru Muși s-a impus, în deplasare, cu scorul de 37-23.
La fel ca în deplasarea din Islanda, tricolorele nu au avut emoții în privința obținerii victoriei. Tehnicienii naționalei au testat întreg lotul în perspectiva definitivării echipei pentru Jocurile Olimpice, astfel că au existat și momente de joc mai puțin reușite, mai ales în prima repriză (10-9, în minutul 21, și 13-12, în minutul 28). „Nu mai jucați la întâmplare!”, și-a certat antrenorul Tadici jucătoarele la ultimul time-out cerut înaintea pauzei. În a doua repriză, echipa României și-a revenit și s-a impus cu scorul de 33-23.
Cea mai bună jucătoare a României a fost portarul Talida Tolnai, care a avut 11 intervenții reușite, din care trei la lovituri de la 7 metri.
Marcatoarele României în meciul de sâmbătă au fost Meiroșu și Bârsan – câte 6, Neagu – 5, Amariei – 4, Elisei-Ardean, Brădeanu, Luca, Manea, Olteanu și Balint – câte 2.
La turneul final sunt calificate deja Norvegia (campioana europeană en-titre), Rusia, Franța, Germania și Ungaria (locurile 2-5 la precedenta ediție) și Macedonia, în calitate de țară organizatoare.
Alte zece echipe calificate se stabilesc în urma barajului.
Tragerea la sorți a grupelor de la turneul final va avea loc în 20 iulie, la Ohrid (Macedonia).
Primele trei clasate la Campionatul European din Macedonia vor obține calificarea directă la Campionatul Mondial din 2009, din China. De asemenea, echipele participante la CE din luna decembrie au asigurată calificarea directă în meciurile de play-off ale continentului, pentru CM de anul viitor.





