Echipa națională a României a urcat trei poziții și ocupă locul 12, cu 1068 de puncte, în clasamentul FIFA Coca Cola pe luna mai, dat publicității miercuri, devansând reprezentativele Ucrainei, Camerunului și Scoției, informează AFP. Adversarele României în preliminariile Campionatului European din 2008 ocupă următoarele poziții: Olanda (locul 9, 1220 de puncte), Bulgaria (locul 33, 829 de puncte), Albania (locul 69, 454 de puncte), Belarus (locul 72, 443 de puncte), Slovenia (locul 89, 366 de puncte) și Luxemburg (locul 174, 41 de puncte).
Primele 20 de locuri în această ierarhie sunt ocupate de următoarele formații:
1.Italia 1653 puncte
2.Franța 1585
3.Brazilia 1484
4.Germania 1467
5.Argentina 1373
6.Portugalia 1323
7.Spania 1273
8.Anglia 1240
9.Olanda 1220
10.Cehia 1096
11.Croația 1080
12.România 1068
13.Ucraina 1044
14.Camerun 1019
15.Grecia 1011
16.SUA 978
17.Suedia 957
18.Polonia 933
19.Ghana 917
20.Coasta de Fildeș 906.


