Natalie Cole, spitalizată din cauza hepatitei C de care suferă



Cântăreața Natalie Cole, câștigătoare a opt premii Grammy, a fost internată într-un spital din New York după ce a făcut o criză de hepatită C, boală cu care a fost diagnosticată în urmă cu câteva luni, a anunțat purtătorul său de cuvînt, citat de Reuters. Cole, în vârstă de 58 de ani, și-a anulat toate concertele programate în octombrie, dar medicii s-au arătat optimiști în privința stării sănătății sale, a indicat purtătorul de cuvânt al cântăreței.
Acesta a adăugat că Natalie va mai rămâne în spital câteva zile, după care va fi externată, urmând să se odihnească acasă la ea.
Managerul lui Cole a refuzat să discute despre boala de care suferă artista.
Dependentă de droguri în tinerețe
În iulie, agentul de presă al lui Natalie Cole a anunțat că aceasta a fost diagnosticată în urma unui control de rutină cu hepatită C, acesta fiind de părere că boala este o consecință a consumului de droguri din urmă cu 30 de ani.
„Natalie a răspuns perfect la tratament. Acest lucru face ca șansele ei de vindecare să crească”, a declarat atunci unul dintre medicii care se ocupă de Cole. Artista suferă, însă, de ceea ce medicii numesc „efecte secundare semnificative”: oboseală, dureri de mușchi și deshidratare.
Cole, fiica legendarului cântăreț Nat King Cole, a vorbit despre dependența ei de cocaină, heroină și alcool în autobiografia pe care a publicat-o în 2000, „Angel on My Shoulder”. Artista, al cărei tată a murit de cancer pulmonar când ea avea doar 15 ani, a reușit să scape de dependența de droguri cu ajutorul unui tratament de dezintoxicare, în 1980.
Hotărâtă să facă față provocării
„Am fost atât de norocoasă că am învățat atât de multe lucruri din experiențele mele din trecut. Am avut parte de dragostea și susținerea familiei și a prietenilor mei. Sunt hotărâtă să fac față acestei provocări cu optimism si convingere. Acesta este felul în care intenționez să mă ocup de această provocare”, a declarat Cole.
Hepatita C este o inflamație a ficatului, iar virusul se transmite cel mai adesea prin ace de seringă murdare și de obicei îi afectează pe dependenții de droguri injectabile. Nu există vaccin sau tratament pentru această maladie, dar hepatita C poate fi controlată sau redusă prin medicamente puternic antivirale, precum interferonul care întărește sistemul imunitar. Hepatita C poate, de asemenea, să evolueze în ciroză sau cancer la ficat.
Fanii artistei au intrat pe site-ul ei, postând mesaje și cerându-i acesteia să vorbească deschis despre boală. „Avem nevoie de vocea ta pentru că hepatita C este un ucigaș silențios. În cele din urmă afectează și alte părți ale corpului. Dumnezeu să aibă grijă de tine și de familia ta”, este unul dintre mesaje.
Natalie Cole a câștigat opt premii Grammy pe parcursul carierei sale de 30 de ani în jazz, pop și R&B. Cele mai cunoscute albume ale artistei sunt „Everlasting” și „Unforgettable…With Love”, care conține o piesă în duet cu tatăl ei, realizată cu ajutorul tehnologiei electronice.