Nasul uman, un mediu prea rece pentru virusul gripei aviare



Gripa aviară nu a devenit o mare amenințare pentru umanitate, așa cum au prezis în trecut experții în microbiologie, deoarece nasul uman reprezintă un mediu prea rece pentru înmulțirea virusului care provoacă boala, potrivit unui studiu publicat în revista PLoS Pathogens, informează bbc.co.uk.
Un experiment realizat de cercetătorii de la Imperial College din Londra a reprodus condițiile existente la nivelul cavității nazale umane și a relevat faptul că, la temperatura de 32 de grade Celsius, virusul gripei aviare își pierde funcțiile de bază și nu poate să se mai răspândească.
Se pare că acest virus s-a adaptat pentru a trăi într-un mediu mai cald, precum cel din organismul păsărilor, a căror temperatură trece de 40 de grade Celsius.
Pentru ca gripa aviară să devină o problemă majoră pentru umanitate, acest virus are nevoie de o mutație, au declarat specialiștii britanici.
Același studiu a relevat faptul că și virusurile umane sunt afectate de temperaturile mai joase întâlnite în cavitatea nazală a oamenilor, dar efectul resimțit nu are aceeași intensitate. Virusurile umane rămân în continuare capabile să se înmulțească în aceste condiții.
În schimb, la temperatura de 37 de grade Celsius, temperatura internă a corpului uman, inclusiv din plămâni, ambele virusuri se dezvoltă cu ușurință.
Cercetătorii au creat un virus mutant uman al gripei aviare, prin adăugarea unei proteine, extrasă dintr-o rădăcină de virus aviar. Acest virus mutant, un exemplu pentru modul în care apare o nouă rădăcină virală – care poate să declanșeze o pandemie -, și-a pierdut și el funcțiile de bază la temperatura medie de 32 de grade Celsius.
Oamenii de știință britanici consideră că virusurile animale care se răspândesc pe cale naturală la temperaturi joase vor fi cele vinovate de declanșarea următoarei pandemii, și nu virusurile de tipul celui aviar, care sunt afectate sau distruse de temperaturile joase.
În opinia cercetătorilor, virusul gripei porcine, care se răspândește de la om la om, prin infectarea căilor respiratorii, este, probabil, un exemplu de virus care a reușit să se adapteze pentru a supraviețui temperaturilor mai joase din cavitatea nazală umană.