Nasul mamiferelor este dotat cu receptori specializați în detectarea mirosului generat de feromonii emanați de animalele din aceeași specie care sunt în pericol, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Lausanne, informează AFP.
Potrivit unui articol publicat în revista Science, cercetătorii au efectuat un experiment în cadrul căruia au amplasat un șoarece într-un mediu care includea un recipient de apă și feromoni de pericol emanați de alți șoareci, constatând că animalul s-a îndepărtat imediat de recipient și s-a așezat în partea opusă a locului unde se afla acesta.
Oamenii de știință au stabilit că, la originea acestei reacții, se află ganglionul Grueneberg, situat la intrarea în nas și care include 300-500 de celule. Celulele acestui organ, identificat inițial în 1973 și uitat ulterior, folosesc cantități proprii de calciu pentru a declanșa un semnal de alarmă la nivelul creierului. Cercetătorii au mai expus șoarecele și altor mirosuri generate de feromoni și de laptele maternal, fără a constata însă vreo creștere a concentrației de calciu intracelular în ganglionul menționat. Astfel, echipa a demonstrat că numai mirosul emanat de feromonii de pericol emiși de animalele din aceeași specie activează semnalul de alarmă.
Pentru a-și confirma descoperirea, cercetătorii au apelat la un șoarece căruia i-au extirpat ganglionul Grueneberg. Acesta a putut detecta alte mirosuri, cum ar fi cel al unui biscuite ascuns, însă nu a mai reacționat la prezența feromonilor de alarmă.
Ganglionul este prezent și în organismul ființelor umane, potrivit lui Hans Grueneberg, care l-a descoperit și i-a numele său. Cercetătorii elvețieni consideră că, în cazul oamenilor, ganglionul menționat servește la detectarea stării de stres la persoanele din jur.
Detectarea semnalelor de alarmă declanșează „componente specifice, cum ar fi imobilizarea sau fuga pentru a scăpa de pericol sau atacator sau chiar atacul pentru apărarea grupului împotriva pericolului”, a explicat unul dintre membrii echipei de cercetare.
Un sistem de alertă similar funcționează și în cazul altor specii. Astfel, plantele se apără prin producerea unui tanin care obligă animalele rumegătoare să își schimbe locul pentru a paște, în timp ce insectele emană mirosuri prin care avertizează indivizii din aceeași specie în legătură cu eventualele pericole.
