Nasul de afacerist al Înaltului Pimen



În timpul regimului comunist, Vasile Zainea a bătut lumea în lung și-n lat pentru a-și duce la îndeplinire misiunile trasate de Cel de Sus și de cei de sus.
Pentru Cel de Sus ostenea preotul Pimen Zainea, iar pentru cei de sus lucrau cu sârg și spor Petru și Sidorovici.
Așa spun documentele vremii lăsate moștenire CNSAS de Grigore Ureche, unul dintre cronicarii de seamă ai Cooperativei Ochiul și Timpanul.
Cine crede că pe vremea comunismului o importantă față bisericească era lăsată să zburde prin Statele Unite ale Americii, Republica Federală Germania și Israel fără să fie obligată să spună ce-a văzut și ce-a auzit de la românii aflați în exil sau de la cetățenii aflați la ei acasă se înșeală.
Dovada există la CNSAS. Trași pe sfoara de care se trag clopotele la Biserică au fost și cei care nu s-au mirat și nu și-au pus întrebări în anul 1991 când, de Paște, Regele Mihai I a fost la Putna la invitația arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, Înalt PreaSfinția Sa Pimen.
La vremea respectivă Regele era ținut departe de granițele țării de autorități și de propaganda fesenistă care învățase poporul că fostul suveran se pregătește să vină cu o gașcă de boieri pentru a pune stăpânire pe pământuri și pentru a le pune botniță țăranilor puși să culeagă struguri.
Pimen Suceveanul n-ar fi putut să „rupă” granițele și gura țării prin aducerea Regelui Mihai I dacă în demersul său nu ar fi fost ajutat de colegii de serviciu ai lui Petru și Sidorovici.
De o vreme, Înaltul Pimen și cei împreună cu dânsul aleargă cu drujba scoasă de un cot jumate după jumătate din suprafața împădurită a județului Suceava.
Fundația particulară Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei încearcă să se substituie fundației de interes public Fondul Bisericesc Român Orotodox Român al Bucovinei, care a fost desființată de regimul comunist, în încercarea de a pune topoarele pe 192.000 de hectare de pădure. Fundația este condusă de un nucleu dur format din Vasile Zainea, Pimen Zainea, Pimen Suceveanul, Petru și Sidorovici.
Dacă prin aducerea Regelui Mihai I în țară, într-o vreme tulbure rău de tot, Înaltul Pimen a câștigat la capitolul imagine, acum acesta vrea să câștige și la capitolul bani.
Nici nu trebuie să ne mire acest lucru, fiindcă Înalt PreaSfinția Sa Pimen are nas de afacerist încă de când era tânăr. Nu Pimen Suceveanul l-a pârât la Securitate pe arhiepiscopul misionar al BOR pentru America și Canada că nu se implică în jocul de noroc Bingo pentru a face rost de bani pentru Biserică?