Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, dezlegarea nerodirii, făgăduință și statornicie

Sărbătoarea din data de 24 iunie este închinată Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului. Ea este în strânsă legătură cu Praznicul împărătesc al Nașterii Domnului, pentru că din Sfânta Scriptură a Noului Testament știm că Sfântul Ioan Botezătorul a fost zămislit și s-a născut cu 6 luni înainte de Întruparea (Buna Vestire – 25 martie) și Nașterea (Crăciunul – 25 decembrie) Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol și Evanghelist Luca relatează că la Buna Vestire Arhanghelul Gavriil argumentează Sfintei Fecioare Maria Întruparea supranaturală a Fiului lui Dumnezeu prin zămislirea minunată a rudei sale Elisabeta: „iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă” (Luca 1, 36). De aici știm că Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut cu 6 luni înainte de Nașterea Domnului. Pentru aceasta sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este legată ca timp de cea a lui Hristos, iar între ele avem un timp de 6 luni, pentru a fi în concordanță cu textul biblic. Când sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul știm că mai avem 6 luni până la Crăciun, când prăznuim cu mare bucurie venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu ca Prunc Sfânt.
Serbarea de mâine a Sfântului Ioan Botezătorul este un bun prilej de a cinsti pe Înaintemergătorul Domnului, despre care Mântuitorul ne-a spus că este cel mai mare om născut din femeie. El s-a vădit cu duh prorocesc încă din pântecele maicii sale, căci a săltat când Sfânta Fecioară Maria însărcinată cu Pruncul Sfânt a venit în casa Elisabetei. La maturitatea iudaică, el a pregătit calea lui Hristos, iar după moarte a vestit venirea Lui și drepților ținuți de moarte în iad.
Înaintemergătorul Domnului, după cum am văzut, „s-a îmbrăcat în sfințenie încă de pe când se afla în pântecele maicii sale”, iar toată viața „a trăit în feciorie și curăție desăvârșită, iubind cumpătarea din toată inima sa și nevoindu-se cu postul și înfrânarea. S-a făcut pe sine străin de orice «însoțire» omenească, alegând să locuiască în pustiu și să trăiască împreună cu fiarele sălbatice. Drept îmbrăcăminte folosea numai o haină din păr de cămilă, pe care o încingea la mijloc cu o curea de piele. Se hrănea ca păsările cerului, drept care s-a învrednicit să depășească legile firii și să-L boteze pe Preacuratul Hristos, pe Cel ce este mai presus de orice fire. Meditând fără încetare la Legea lui Dumnezeu, considera lucrurile lumii acesteia nesemnificative și inferioare față de păzirea legii dumnezeiești” (pemptousia.ro).
S-a învrednicit în ziua Bobotezei să fie primul om „care L-a recunoscut pe Domnul ca Iahve al lui Israel”, fiind cel dintâi „în această mărturisire a credinței”, după cum arată Cuviosul Sofronie de la Essex: „El a primit încredințarea adevărului pe care îl mărturisise ucenicilor săi atunci când L-a botezat pe Hristos în Iordan, adică atunci când a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L pe Fiul și când L-a văzut pe Sfântul Duh pogorându-Se peste El în chip de porumbel (Mat. 3:16-17)”.
Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre proroci, „glasul Cuvântului, crainicul harului dumnezeiesc, turtureaua ce anunță primăvara credinței, făclia luminii celei dumnezeiești, răsăritul care vestește Soarele Dreptății. El e asemănat unui înger pământesc și om ceresc, aflat la granița dintre cer și pământ și care unește Vechiul și Noul Testament”, după cum scrie ieromonahul Makarios Simonopetritul, subliniind că pentru creștini este și după moartea sa Înaintemergătorul lui Hristos, „exemplu de înfrânare, de feciorie, de trai în pocăință și curățire de patimi prin nevoință și rugăciune, începător al vieții monahale și al viețuirii în pustie, el nu încetează niciodată să ne gătească drumul care duce la Domnul”.
El a fost fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, rudenia Sfintei Fecioare Maria, născut ca urmare a făgăduinței Sfântului Arhanghel Gavriil făcută părintelui său pe când slujea în Templul din Ierusalim. Despre acestea aflăm din primul capitol al Evangheliei după Luca, de unde știm că tatăl său, fiind neîncrezător în vestea bună adusă de Arhanghelul Gavriil, a rămas mut până în ziua a opta de la nașterea fiului său: „ după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Și au auzit vecinii și rudele ei că Domnul a mărit mila Sa față de ea și se bucurau împreună cu ea. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul și-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Și răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. Și au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Și au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Și cerând o tăbliță, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Și toți s-au mirat. Și îndată i s-a deschis gura și limba și vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu” (Luca 1, 57-64).
Din Viețile Sfinților, urmând tradiția creștină, aflăm că după uciderea pruncilor din Betleem, regele Irod, care știa de nașterea minunată a Sfântului Ioan, a trimis soldați care să-l ucidă, pentru că bănuia că ar putea fi Mesia, despre Care au vestit magii că S-a născut în regatul său. Cei trimiși nu au găsit pe pruncul Ioan, care fugise cu mama sa Elisabeta în munte, unde nu a putut să fie găsit de soldați. Aflând Irod că nu l-au găsit, a trimis după Zaharia, care se afla în Templu. Acesta refuză să spună unde este ascuns fiul său și nu îndeplinește porunca regală de a-l aduce pe pruncul Ioan la Irod. Regele ordonă uciderea lui Zaharia, care este dusă la îndeplinire de soldați, omorându-l între Templu și altarul de jertfă.
La 40 de zile de la uciderea lui Zaharia, în peștera din munte unde era ascunsă cu fiul ei, Elisabeta moare, iar „Sfântul Ioan, rămânând singur, a fost hrănit de înger până la creșterea lui și păzit în pustietăți, până în ziua arătării sale către Israel. Astfel păzea și acoperea mâna Domnului pe Sfântul Ioan, ca el să meargă înaintea feței Lui cu duhul și cu puterea lui Ilie și să gătească cale Celui ce venea să mântuiască neamul omenesc”.
Aceste evenimente legate de nașterea Înaintemergătorului Domnului le prăznuim la 24 iunie și îl cinstim pe Sfântul Ioan cântând: „Prorocule și Înaintemergătorule al venirii lui Hristos, după vrednicie a te lăuda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; că nerodirea celei ce te-a născut și amuțirea părintelui tău s-au dezlegat, întru slăvită și cinstită nașterea ta, și întruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovăduiește”.
Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina