Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, vă invită miercuri, 8 septembrie a.c., la hramul bisericii monument „Inmemoriam” – situată în imediata vecinătate a Palatului de Justiție din municipiul reședință de județ. Marți, de la orele 18.00, va fi săvârșită, de un sobor de preoți, Slujba Privegherii, urmând ca, a doua zi, să se oficieze Sfânta Liturghie a primei mari sărbători din noul an bisericesc ce a debutat la 1 septembrie, din brâul celor 9 anuale, dedicate Maicii Domnului.
Complexul memorial „Inmemoriam” este dedicat eroilor martiri care s-au jertfit în temnițele și lagărele regimului comunist, fiind, unica parohie cu acest hram din localitate. (Adrian POPOVICI)