Lecția de religie

Nașterea Maicii Domnului în tradiția bisericii ortodoxe



Reprezentările Maicii Domnului în spațiul iconografic ilustrează momentele semnificative din viața ei. Ele încep cu Zămislirea Fecioarei, Nașterea și se încheie cu Adormirea sa.
Evenimentul nu își are izvorul în Sfânta Scriptură, ci în Evangheliile apocrife. Protoevanghelia lui Iacob descrie momentul venirii pe lume a Fecioarei, textul datează din anii 130-140. Veridicitatea acestor informații ne dă referințe despre familia și genealogia Maicii Domnului precum: numele părinților Ioachim și Ana, descendența lui Ioachim din David, nașterea sfântă a Fecioarei, etc.
Din punct de vedere dogmatic nașterea Fecioarei constituie o etapă semnificativă a Proniei ce pregătește Întruparea Cuvântului, moment ce precede ultimul act semnificativ, atunci când Maria acceptă să devină cămara cea împărătească, întru care taina cea preamărită a unirii celei negrăite a firilor ce s-au adunat împreună întru Hristos desăvârșit s-a lucrat. În stihirea de la Vecernia de dinaintea praznicului se amintește despre acest fapt: astăzi ușile cele sterpe se deschid și dumnezeiasca ușă cea feciorească merge înainte întrucât Hristos va intra în lume. De aici reiese și faptul că Maria s-a născut la rugămințile neîncetate către Dumnezeu, cu prisosință a Anei socotită stearpă, dar și a lui Ioachim.
Originea datei a fost fixată la 8 septembrie. Nu se precizează cu exactitate locul nașterii sale, astfel unele opțiuni se îndreaptă spre Ierusalim, în vreme ce altele consideră Nazaretul ori Bethleemul. Troparul praznicului subliniază nu doar nașterea Mariei din părinții Ioachim și Ana ci și rolul ei esențial în istoria mântuirii noastre prin nașterea lui Hristos: Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; și, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică (Tropar, glasul al 4-lea).
Celebrarea sărbătorii este cunoscută încă din veacul al VI-lea sau poate chiar mai veche. Se știe că împăratul Justinian a consfințit construirea unei biserici închinată Sfintei Ana, la Constantinopol.
Iconografia temei s-a dezvoltat în concordanță cu cea a Nașterii Domnului. Prezența tinerelor fete a fost asimilată cu cele trei Parcere din mitologia greacă ce au statutul ursitoarelor din legendele românești; ele fiind prezente la venirea pe lume a fiecărui prunc în parte. Asemeni episodului spălării noului născut din tema Nașterii Domnului și în acest caz, micuța Maria este scăldată într-o scăldătoare de dimensiuni reduse care de multe ori este de forma unui potir. Erminia lui Dionisie prevede următoarele elemente caracteristice temei iconice: casă, și Sfânta Ana culcată pe un pat sub plapumă, rezemăndu-se pe perne, și două fete o țin de la spate, și înaintea ei o altă fată o apără [făcându-i vânt] cu apărătoarea. Și iarăși alte fete, ținând în mâini (vase) cu bucate, în afară pe ușă; și din dosul ei, alte fete, șezând, spală prunca într-un lighean, iar altă fată leagănă prunca, care este culcată în leagăn.
Mozaicul de la mănăstirea Daphni, de lângă Atena, din secolul al XII-lea prezintă o compoziție închisă , ea ne înfățișează cinci tinere femei ce se găsesc frumos ordonate în jurul Sfintei Ana ce domină spațiul interior prin proporțiile mărite și prin patul monumental ce unește laturile scenei. Dreptul Ioachim nu este redat alături de ele. La baza lucrării și în stânga se observă o moașă ce scaldă prunca în vasul plin cu apă, fiind ajutată de o fată ce toarnă apa dintr-un ulcior. Fondul de aur unește și transcende figurile ce mărginesc spațiul bidimensional.
În tradiția populară se amintește de momentul nașterii Fecioarei precizându-se că Ana fiind în grădină, citind din cartea sfântă psalmii lui David, s-a iscat un vânt ușor, care i-a adus pe paginile cărții o frunză. Frunza foarte parfumată pare ca adusă de departe, ea nefiind din pomii grădinii, iar Ana impresionată de ea și-a mângâiat fața și a pus-o în sân ca pe un busuioc. Din acel moment Ana a rămas însărcinată. Ana l-a înștiințat pe Ioachim de bucuria ei, care după îndoiala strecurată de diavol în sufletul său a crezut, rușinându-se de bănuielile lui. Dumnezeu le-a îndeplinit dorința și rugăciunea lor dăruindu-le la bătrânețe pe Fecioara Maria.
Fie ca prăznuind Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în tradiție drept sărbătoarea Sfintei Marii Mici, să ne îndreptăm gândurile noastre de mulțumire și de bucurie către prunca cea nou născută și împreună cu biserica să rostim: Pe cea ce este rodul Anei, pe Maria care a născut Strugurele Cel de viață purtător, pe Născătoarea de Dumnezeu și folositoare și ajutătoare tuturor, astăzi s-o lăudăm. (Cântarea a 3-a Irmos).
(Lector univ dr. Marcel MUNTEAN)



Recomandări

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei

50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei
50 de ani de la înființarea Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, marcați prin lansarea unui album de artă semnat de Grigore Ilisei