Nașterea lui Hristos și reacția credinciosului

Sărbătorile care există în Biserică nu sunt doar acte comemorative, evocări ale unor evenimente de mult trecute și apuse. Hristos-Omul a făcut tot ceea ce face un om, în afară de păcat, tocmai pentru ca și omul să poată face ceea ce este Hristos ca Dumnezeu. Și pentru că fără El nimeni nu poate face ceva, creștinul încearcă și vrea să se unească cu Hristos. Doar prin unirea cu Hristos omul poate ajunge la cunoașterea și trăirea adevărată cu Dumnezeu, la împărtășirea de viață treimică. Pentru că omul este ceea ce mănâncă, împărtășindu-se de trupul și sângele lui Hristos, creștinul devine cosangvin cu El, devine fiu al lui Dumnezeu. De aceea, credinciosul caută și vrea să se împărtășească mereu de hrana de viață dătătoare.
Împărtășindu-se de Sfintele Taine, creștinul își concentrează activitatea pe rugăciune și fapte bune pentru menținerea lui Hristos viu și lucrător în trupul și sufletul său. El nu trebuie să țină rânduieli puritaniste de a nu mânca pește sau anumite fructe, de a nu mai trăi viața. Singurul care trebuie stopat este păcatul, rivalul vieții. Activități ca râsul, comunicarea cu ceilalți, plimbarea sau jocurile pentru copii nu sunt interzise, ci chiar reflectă o trezire și o manifestare a vieții împreună cu Hristos. Nici nu mai trebuie menționat că procesele biologice naturale nu au nimic în comun cu „pierderea” lui Hristos. Ceea ce îl distanțează pe om de Dumnezeu este păcatul. Respiratul sau suflatul sau dormitul nu pot alunga Duhul Sfânt. Prin împărtășire nu Îl ținem prizonier pe Dumnezeu, ci El Se coboară de bunăvoie să trăiască împreună cu cel ce dorește aceasta.
Părinții nu trebuie să pună pe seama Împărtășaniei interdicții nevalide, forțându-și copiii spre un anumit comportament. Aceasta va determina pe viitor o repulsie sau frică nejustificată față de Sfintele Taine, o atitudine ostilă față de Biserica ce ar impune reguli drastice, care se interpune între om și fericirea lui. Sfânta Biserică condamnă păcatul, nu plăcerea sau veselia. Ea nu promovează un dumnezeu maiestuos, dar ascuns, incapabil de comuniune și împărtășire. Biserica afirmă familiaritatea față de Hristos, un Dumnezeu care preferă și vrea să se bucure alături și împreună cu omul (Lc. 7, 31-35).
Urmând învățăturii Sfântului Apostol Pavel, nu există timpuri sau soroace rânduite pentru Euharistie, deși postul este un timp de împărtășire mai deasă. Unii, cu „oarecare înfățișare de înțelepciune, în păruta lor cucernicie, în smerenie și în necruțarea trupului” (Cor. 2, 23), nu admit o apropiere mai deasă de Hristos. Cu privire la aceasta, protos. Petru Pruteanu spune că „majoritatea Sfinților Părinți au practicat și au recomandat împărtășirea deasă și chiar foarte deasă, sau mai corect: sistematică”. În baza canoanelor 8 și 9 apostolice, Sfântul Ioan Gură de Aur îi mustră pe credincioși: „În zadar se săvârșește Liturghia dacă nu vă împărtășiți!”. Biserica Ortodoxă Română, prin Regulamentul Monahal, prevede chiar o pedeapsă canonică pentru monahii și frații care se împărtășesc mai rar de o dată pe lună, arătând prin aceasta necesitatea primirii dese și regulate a lui Hristos.
Dumnezeu Se naște și vine pe pământ pentru a se putea împărtăși tuturor, El fiind singurul capabil de a-l desăvârși pe om, de a-i dărui împlinirea. O atitudine sănătoasă cere și vrea să fie cu Hristos, vrea să participe la bucuria Nașterii Lui în inima omului.
(Alexandru ULEA, Ziarul Lumina)