Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici, iubiți credincioși și credincioase, Har, pace și ajutor de la Preamilostivul Dumnezeu, iar de la noi, arhierească binecuvântare!
1. Nașterea Domnului, sau Crăciunul, este un fapt istoric și nu o ipoteză. În iconomia divină, actul Nașterii este unicul act nou sub soare, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin, figurând încă din veșnicie în planul de mântuire al lui Dumnezeu.
2. Hristos a coborât și trăit în istorie, dând sens acesteia. „Eu sunt de sus”, a spus Hristos Însuși (Ioan 8, 23), adevăr confirmat de Dumnezeu Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit.” (Matei 3, 17).
3. Modul în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului „rămâne o taină” (Efeseni 3, 9), ascunsă din veac în sânurile Tatălui și nepătrunsă de îngeri; o taină care nu este lipsită de o logică a credinței, transpusă în cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Acolo unde vrea Dumnezeu se biruiește rânduiala firii.”. Numai crearea omului s-a mai bucurat de o așa mare atenție din partea lui Dumnezeu.
4. De altfel, în metalogica lui Dumnezeu adevărurile se trăiesc, nu se discută. Credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11, 1). Or, prin Nașterea lui Iisus Hristos, prin Care „toate s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 3), se realizează acea îndumnezeire a omului, care este un dat ontologic al ființei umane.
5. Dumnezeu S-a făcut materie, a luat trup din materia creată de El, astfel încât, prin Nașterea Sa, materia capătă sensuri noi, devine o condiție a mântuirii; prin urmare, omul, fără materie, nu se poate mântui.
Omul se botează cu apă, se miruiește cu Sfântul și Marele Mir, se împărtășește cu Hristos, prin elementele pâinii și vinului; însă toate acestea sunt parte din însuși trupul material al Domnului, născut în Betleem, trupul care – transfigurat prin înviere și înălțat la cer – stă de-a dreapta lui Dumnezeu–Tatăl pe scaunul slavei.
6. Nu este vorba de aspectul dinamic al materiei, care în anumite circumstanțe își pierde masa, transformându-se în energie, ci de acea întoarcere „către un cer nou și un pământ nou”, realizată în Biserică și în eshaton.
7. Sfântul Evanghelist Matei își începe Evanghelia cu prezența lui Dumnezeu printre oameni, cu Betleemul, și se termină cu promisiunea eternei Lui rămâneri printre noi: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” (Matei 28, 20); prezența Sa în mijlocul nostru este fără de sfârșit, pentru că Dumnezeu nu are nici trecut, nici viitor. El este eterna prezență, cum El Însuși S-a autorevelat, spunând: „Eu sunt Cel ce sunt.” (Ieșirea 3, 14).
8. Cuvintele acestea, prin care Dumnezeu se autodefinește, sunt de fapt formularea principiului identității din logica formală, fără de care orice logică omenească pare imposibilă: A =A, adică existența există. Or, când eu spun despre ceva că există, înseamnă că acel ceva a fost posibil, cum de altfel posibilă a fost și Întruparea Fiului lui Dumnezeu.
9. Sigur, în cazul Întrupării sau al Nașterii nu este vorba de o logică la îndemâna oricui, ci de o metalogică. Este dincolo de logica noastră să-L înțelegem pe Hristos drept „pâinea vieții” (Ioan 6, 48); drept „învierea și viața” (Ioan 11, 25); drept „strălucirea slavei [Tatălui]și chipul Ființei Lui” (Evrei 1, 3); drept „Alfa și Omega” revelației.
Drept-măritori creștini,
10. Interesant este faptul că, prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, „întru Care locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii” (Coloseni 2, 9), în adâncul de nepătruns al Preasfintei Treimi nu s-a produs nicio schimbare sau alterare. Tot ceea ce se întâmplă este „spre iconomia plinirii vremilor” (Efeseni 1, 10), cum spune Sfântul Apostol Pavel, adică are loc cu vrerea lui Dumnezeu, Care prezintă pentru înțelegerea noastră o singură limită. Este vorba de mărginirea sau limitele gândirii și înțelegerii noastre logice, nu de limitele propriu-zise ale lui Dumnezeu, pe Care nimeni și nimic nu-L poate limita, El fiind nemărginitul; sau, cum spune psalmistul: „Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte” (Psalmii 103, 1); sau, „lăudați-L pe El după mulțimea slavei Lui” (Psalmii 150, 2).
11. Mulțimea slavei Lui, în limbajul Sfintei Scripturi, este nemărginirea de care vorbește întreaga filosofie antică. Datorită acestei nemărginiri, Dumnezeu este mereu prezent în tot ceea ce se întâmplă. La Betleem ni se descoperă un fapt paradoxal, care arată că Atotputernicia lui Dumnezeu se poate revela în cea mai adâncă smerenie, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor și la înfățișare aflându-se ca un om.” (Filipeni 2, 6-7).
12. Căutând să definim logic acest fapt, care fără îndoială nu încape în limitele noastre raționale, am putea vorbi de o transmutare de planuri ontologice, așa cum glăsuiește cântarea din dimineața de Crăciun: „Uimit este auzul de Minunea faptei; că Cel Neîncăput încape în pântece și vine să Se nască pentru noi, din pântece de Mamă; la a Cărui naștere îngerii au cântat.”. Astfel, Iisus a ales cea mai smerită cale de a intra în lume, arătându-Se asemenea unui „prunc culcat în iesle”, și nu în palat strălucitor, cum I s-ar fi cuvenit – după logica umană – ca Unui Dumnezeu, nemărginit în slava Sa (cf.Luca 2, 10, 12). Detalii neobișnuite însoțesc evenimentul și sunt menite să vădească firea dumnezeiască cea necuprinsă a Noului Născut în taina ieslei din peștera Betleemului.
13. Demn de remarcat este că, deși în ziua de Crăciun cântăm Nașterea Domnului împreună cu îngerii și cu păstorii, încă de pe acum se prefigurează Crucea, întrucât scopul Întrupării este mântuirea noastră. Ori mântuirea noastră nu este posibilă în absența jertfei Mântuitorului pe Cruce, care nu este altceva decât expresia marii iubiri a lui Dumnezeu față de noi, oamenii; sărăcia ieslei este însă și o anticipare – din păcate – a ingratitudinii oamenilor, a răspunsului pe care oamenii l-au dat chemării iubitoare a lui Dumnezeu față de lume.
Drept-măritori creștini,
14. De altfel, praznicul Nașterii Domnului le anticipă pe toate cele viitoare și, totodată, le rezumă pe toate cele care s-au petrecut, în planul de mântuire al lui Dumnezeu, de la începutul lumii.
15. Or, dacă sărbătoarea Crăciunului va fi redusă la artificial și nu va aduce cu sine înlăuntrul nostru întruparea, creșterea, suferința, moartea și învierea lui Emanuel, Care se tâlcuiește: „Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23), atunci această sărbătoare nu valorează pentru noi nimic. Pentru că nu este ceva din ceea ce ne cere Hristos să facem în viață care să nu fi fost făcut de El Însuși mai întâi.
16. Crăciunul este, fără îndoială, darul lui Dumnezeu pentru toată lumea, pentru copii și adulți, pentru păcătoși și sfinți, pentru cetele cerești și îngerești, pentru păstori și magi; ba chiar și pentru lucrurile neînsuflețite, care au fost pătrunse de binecuvântarea și sfințenia lui Dumnezeu prin întruparea Sa, cum se spune în condacul praznicului. Iar pentru noi, cei care am primit darul lui Hristos, bucuria Crăciunului trebuie să izvorască din faptul că suntem și viețuim ca fii ai lui Dumnezeu după har.
17. Din acest motiv, Crăciunul este o re-creare perpetuă a Universului și a lumii, dar și a fiecăruia dintre noi, chemați fiind ca prin lucrarea virtuților să devenim fii ai lui Dumnezeu după har.
18. Să încercăm, cu ochii minții, în aceste momente de îngrădire spirituală prin care trecem și care reiterează nenumărate perioade de persecuții prin care a trecut Biserica de-a lungul istoriei sale, să vedem pe Cel ce este Alfa și Omega în creație și eshaton, pe Cel a Cărui dumnezeire s-a arătat prin pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime și Care se va arăta și la Parusie, praznicul Nașterii subliniind centralitatea lui Hristos ca Logos Creator și Mântuitor.
Drept-măritori creștini,
19. Sărbătoarea Crăciunului va lua sfârșit, colindele vor înceta să se mai audă, pomul va fi împachetat și, dacă nu a fost artificial, se va arunca în foc, masa nu va mai fi atât de încărcată. Însă din toate cele ale Crăciunului vor rămâne iubirea, iertarea și binecuvântarea Pruncului Emanuel în inimile noastre, ale ierarhilor, preoților, monahilor și monahiilor, copiilor și tinerilor care cresc cu vârsta și înțelepciunea, supunându-se părinților lor, a mamelor smerite și a taților care zilnic trudesc și se angajează în fața justiției divine să-și ocrotească familia, a demnitarilor și conducătorilor care diriguiesc destinul acestei țări, a celor care își oferă truda lor din straja dimineții până-n noapte ca un prinos de mulțumire adus Preasfintei Treimi, a săracilor smeriți și evlavioși și a bogaților care nu și-au legat mintea de cele materiale, a bolnavilor singuratici, a celor părăsiți, oropsiți și ignorați de semenii lor.
20. Vă mulțumesc, iubiți credincioși și credincioase, demnitari și dregători ai țării, județelor și comunelor, ctitori, donatori și binefăcători, pentru dragostea cu care ați susținut proiectele noastre sociale, filantropice, culturale, educaționale, administrativ-gospodărești, de construcție, restaurare, înnoire și înfrumusețare a lăcașurilor de cult la nivel de eparhie și/sau parohie, atât în prima parte a anului, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire Pimen Arhiepiscopul, părintele nostru, cât și de la venirea mea în demnitatea de arhiepiscop, dar și pentru susținerea activităților pastoral-misionare.
21. Acum este vremea să vă bucurați, însă nu doar pentru cele vremelnice, care anul acesta nu au fost prea generoase, ci mai ales pentru Nașterea lui Emanuel, pentru prăznuirea liturgică a Tăierii Împrejur și a Botezului Domnului, dar și pentru prăznuirea liturgică a Sfinților din această perioadă, Arhidiaconul Ștefan, Cuviosul Nicodim de la Tismana, Ierarhul Vasile cel Mare, Cuviosul Serafim de Sarov și Înainte-Mergătorul și Botezătorul Ioan, în ansamblul cărora se așază în plină lumină Pruncul Iisus Hristos, Maica Sa și Dreptul Iosif.
22. Astăzi este vremea când fiecare trebuie să își redescopere rostul și sensul vieții și să retrăiască autentic Întruparea și Nașterea Fiului lui Dumnezeu, așezându-L pe tronul inimii sale, prin moralitatea faptelor, prin hărnicie și devotament, prin generozitatea față de semeni.
23. Să înveșnicim, totodată, în noi, iubirea cu care L-a înconjurat Maica Sa, credința Dreptului Iosif, evlavia magilor, râvna păstorilor, uimirea îngerilor în fața smereniei Celui mai înalt decât cerurile, ca daruri curate și mulțumire întru dreptate aduse înapoi Fiului, întru Tatăl, prin Duhul Sfânt.
24. Dumnezeusă reverse peste voi și peste întreg neamul nostru românesc bucurii irupte din taina cerului sălășluit într-o zi ca aceasta, cu mii de ani în urmă, în peștera din Betleemul Iudeii, însoțite de animulți, buni și sănătoși, cu sporite împliniri spirituale, profesionale, intelectuale și materiale!
Al vostru, pentru tot binele rugător,
†Calinic,
Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților
Dogmatica, III, 1, ediția a III-a, traducere de pr. D. Fecioru, Editura Scripta, București, 1993, p. 96.
Cuvântare la Nașterea lui Hristos, în: Sfântul Ioan Hrisostom, Cuvântări la praznice împărătești, traducere de pr. D. Fecioru, București, 1942, p. 25.
Cântarea a 6-a, Canon de rugăciune la Sărbătoarea Înainteprăznurii Nașterii Domnului.
