Fostul premier Adrian Năstase a declarat, joi, că, în timpul mandatului său de prim-ministru, s-a opus arestării lui Traian Băsescu, în timp ce procurorul general al României și fostul șef al PNA susțin că nu au avut convorbiri cu Adrian Năstase despre dosarele în cercetare.
Președintele Camerei Deputaților a făcut această afirmație într-o emisiune difuzată la Radio Guerilla.
Întrebat dacă, în perioada în care era prim-ministru, s-a opus arestării lui Traian Băsescu, Năstase a răspuns: „Eu m-am opus arestării oricărui om politic și, în general, arestărilor. Eu am considerat că… Și este adevărat, m-am opus. Eu consider că, ca și în cazul lui Dinu Patriciu (…), dacă dosarul este realizat, el trebuie trimis direct în instanță”.
Procurorul general al României, Ilie Botoș, a respins, joi, speculațiile privind o presupusă intervenție din partea fostului premier Adrian Năstase în cazul unei eventuale arestări a lui Traian Băsescu. „Nu am avut nici o convorbire cu domnul Adrian Năstase”, a afirmat Botoș, adăugând – râzând – că deja sunt cunoscute convorbirile sale.
El a subliniat că arestarea sau cercetarea în stare de libertate a unor persoane o decide procurorul de caz, în raport de probele de la dosar, nu de „telefoanele unor demnitari”.
Întrebat despre activitatea sa la Parchetul Național Anticorupție (devenit între timp departament) și dacă ar fi avut cunoștință despre eventuale intervenții în dosarul Băsescu, Ilie Botoș a afirmat că, în calitate de procuror general adjunct la acea instituție, a coordonat „zona de operațiuni speciale”, nu secția care a decis trimiterea în judecată a președintelui țării în dosarul Flota.
„Încă odată atrag atenția tuturor celor care încearcă să creeze impresia că anchetele se fac pe anumite coordonate politice să înțeleagă că aceste anchete se fac în raport de situațiile existente la dosarul cauzei și că procurorul răspunde pe ceea ce face”, a declarat presei Ilie Botoș, prezent la ședința de miercuri a Consiliului Superior al Magistraturii.
Amarie: „Nu am purtat niciodată discuții cu domnul Adrian Năstase referitoare la cauze penale în lucru”
Fostul procuror general al Parchetului Național Anticorupție, Ioan Amarie, respinge și el orice afirmație privind intervenția politică în dosare aflate în derulare la fostul PNA. „Nu am purtat niciodată discuții cu domnul Adrian Năstase referitoare la cauze penale în lucru”, a declarat Ioan Amarie, joi, agenției MEDIAFAX.
Dosarul Flota – deschis în anul 1997 – a fost instrumentat inițial de procurorii de la Parchetul instanței supreme, care și-au declinat ulterior competența în favoarea celor de la Parchetul Național Anticorupție (devenit între timp departament).
Inițial, în dosarul Flota au fost cercetate 136 de persoane, 80 fiind deferite justiției de procurorii anticorupție, în 10 august 2004, iar pentru altele 51 procurorii continuând investigațiile. Procurorii PNA au stabilit că cei 80 de inculpați ar fi păgubit statul român cu peste 11.000 de miliarde de lei (echivalentul a 275 de milioane de euro), prin înstrăinarea a 16 nave.
Printre inculpații trimiși în judecată sunt foștii miniștri ai Transporturilor Traian Băsescu, Paul Teodoru și Aurel Novac, fostul președinte al Fondului Proprietății de Stat Radu Ovidiu Sîrbu (cu rang de ministru), foștii secretari de stat Călin Dragomir Marinescu, Gheorghe Adrian Marinescu și Viorel Oancea (fost primar al Timișoarei).
În 27 aprilie 2005, instanța supremă a decis ca dosarul Flota să fie retrimis la DNA (fostul PNA), pentru completarea unor documente de procedură. Foștii miniștri Aurel Novac și Paul Teodoru au făcut recurs împotriva acestei decizii, la jumătatea lunii septembrie 2005, în timp ce avocații celorlalți inculpați – inclusiv cel al președintelui Băsescu – au lăsat la latitudinea judecătorilor cursul pe care îl va urma dosarul.
Decizia de retrimitere la procurori a cazului a fost confirmată în 5 decembrie 2005, de completul de nouă judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dată fiind hotărârea de retrimitere a dosarului către procurori, nu a mai fost necesar ca instanța supremă să se pronunțe dacă judecarea procesului trebuie sau nu suspendată cât timp Traian Băsescu își duce la îndeplinire mandatul de președinte.
Boc, șocat de declarația lui Năstase că s-a opus arestării lui Băsescu
Președintele PD, Emil Boc, s-a arătat „șocat” și „consternat” de o declarație a președintelui Camerei Deputaților, Adrian Năstase, conform căreia în mandatul său de premier s-ar fi opus arestării lui Traian Băsescu.
Boc a spus că această declarație nu face decât să confirme implicarea politicului în Justiție.
„PSD își dă arama pe față. Declarația demonstrează că numai cu acordul său se puteau opera arestări, nu dacă așa decideau instituțiile abilitate. În astfel de cazuri se pot pronunța organele statului, nu oamenii politici. Sunt șocat și consternat”, a spus liderul democrat, într-o conferință de presă.