Năstase: PSD se pregătește de anticipate și de guvernare



Năstase: PSD se pregătește de anticipate și de guvernare
Năstase: PSD se pregătește de anticipate și de guvernare

Președintele executiv al PSD, Adrian Năstase, a declarat, vineri, la Botoșani, că PSD se pregătește pentru alegeri anticipate, apreciind că acestea ar putea fi declanșate în primăvara anului 2006 și că partidul trebuie să fie pregătit pentru a prelua guvernarea.
Năstase a declarat, într-o conferință de presă, că din acest motiv șefii de departamente ai partidului se deplasează în țară, unde organizează întâlniri cu corespondenții lor din teritoriu și cu liderii de filiale, „pentru a descoperi, pregăti și promova oameni pentru viitoarele posturi din administrație”.
Adrian Năstase a adăugat că departamentele au misiunea de a pregăti substanța unui viitor program de guvernare pentru ca PSD să fie pregătit pentru momentul alegerilor.
„Noi nu am dorit alegeri anticipate în 2005 din rațiuni cum ar fi inerția performanțelor economice și efectul produs în primă fază de cota unică, ce a produs o creștere a consumului, dar care abia acum se vede că a creat dezechilibre. Pe fondul deteriorării grave a parametrilor economici și al tensiunilor sociale, combinat cu criza politică din interiorul coaliției, vor fi, foarte probabil, alegeri în primăvara anului viitor. Asta dacă nu se găsesc alte tipuri de soluții, însă nu cred că cineva se va mai implica în crearea unui nou arc guvernamental și atunci singura soluție este organizarea de alegeri anticipate ce pot fi determinate voit de partidele din coaliție cu complicitatea președintelui în mod cvasiobiectiv”, a declarat Adrian Năstase.
La întâlnirea de la Botoșani, președintele executiv al PSD a fost însoțit de șase foști membri ai guvernului său, respectiv Marian Sârbu, Gheorghe Emacu, Ecaterina Andronescu, Eugen Bejinariu, Rovana Plumb, Iulian Iancu, și de fostul prefect al Capitalei Dan Darabont.
Aceștia s-au întâlnit cu liderii și șefii de departamente din organizațiile Botoșani, Suceava, Iași, Neamț și Bacău.