Năstase: Numai dacă s-ar da o pedeapsă cu spânzurarea poate că m-ar șoca



Adrian Năstase a declarat, joi, la finalul judecării dosarului Zambaccian, că numai dacă instanța ar da o pedeapsă cu spânzurarea, poate că l-ar șoca, arătând că în această cauză au rămas în suspensie o mulțime de lucruri, iar rejudecarea ar fi o soluție normală.
„Deja lucrurile acestea, presiunile acestea au trecut de la un etaj la altul, au trecut de la o etapă la alta și probabil că acum, numai dacă s-ar da o sentință de, știu eu, pedeapsă cu spânzurarea, poate că m-ar șoca”, a spus Adrian Năstase, la ieșirea din sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde joi s-au finalizat discuțiile în dosarul Zambaccian, cei cinci magistrați din complet urmând să dea o sentință definitivă.
Întrebat dacă soția sa, Dana Nastase, este afectată și dacă se teme pentru ea, Adrian Năstase a spus că atunci când este nevoie, aceasta poate să fie foarte puternică, precizând că este vorba de o sensibilitate provocată de „toată nebunia asta de foarte mulți ani”.
„Este foarte afectată … Aici mi se pare, lucrul ăsta mi se pare cel mai nedrept. Era un personaj politic care spunea de curând că nu înțelege de ce unii se leagă de fiice lui și era foarte supărat. Spunea că cei care sunt bărbați să se bată cu el, dar se pare că asta nu funcționează decât în legătură cu o singură persoană”, a adăugat Năstase.
Întrebat dacă l-ar ajuta rejudecarea întregului dosar, așa cum a solicitat instanței unul dintre avocații săi, Adrian Năstase a spus că sunt o mulțime de lucruri care au rămas în suspensie și, teoretic, aceasta ar fi fost soluția normală.
Întrebat dacă are planuri politice în situația în care va fi achitat, Năstase a spus că nu vrea decât să aibă liniște pentru a citi, a se relaxa și a nu mai avea tensiunea termenelor la instanță.
„Nu am planuri politice, încerc și sper că voi avea liniștea necesaă pentru a citi, pentru a mă relaxa, pentru a trece de la tensiunea asta a termenelor din săptămână în săptămână sau din lună în lună și poate să intru la un moment dat într-o activitate mai relaxată, la universitatea la care predau, la Fundația Titulescu, sunt o mulțime de activități”, a mai spus Adrian Năstase.
Întrebat dacă are resurse să se întoarcă în viața politică, Adrian Năstase a spus că are resurse, dar deocamdată nu are dreptul să facă acest lucru, întrucât are încă interdicție.
Năstase a mai fost întrebat dacă este pregătit pentru alegeri, răspunzând: „Povestea asta cu pregătirea … Ce vreți să fac, genuflexiuni înainte de, sau ce anume, ce înțelegeți prin pregătire?”.
Întrebat cine crede că este responsabil pentru situația în care se află, Adrian Năstase a spus că probabil unora le este teamă că ar putea candida la alegerile prezidențiale de anul viitor, însă vrea să le transmită că nu este cazul.
„Eu m-am referit la faptul că după alegeri s-a instaurat un nou regim poltic. Acel regim politic a hotărât să ducă un război cu trecutul și cu adversarii politici. Eu am fost considerat, probabil, cel mai important adversa la acel moment (…) Cum spunea domnul Lăzăroiu, unora le este teamă că aș putea candida la alegerile prezidențiale de anul viitor, ceea ce vă spun de acum că nu este cazul”, a precizat Năstase.