Penal

Năstase, învinuit într-o nouă cauză desprinsă din dosarul Zambaccian

Năstase, învinuit într-o nouă cauză desprinsă din dosarul Zambaccian
Năstase, învinuit într-o nouă cauză desprinsă din dosarul Zambaccian

Fostul premier Adrian Năstase s-a prezentat, ieri, la Direcția Națională Anticorupție, într-o nouă cauză disjunsă din dosarul Zambaccian, în care este învinuit cu privire la construirea și dotarea imobilului familiei.
În această nouă cauză, el este acuzat că ar fi primit bunuri în valoare de aproximativ 400.000 de euro, fiind vorba, potrivit fostului premier, de exact valoarea termopanelor în legătură cu care nu i-au mai fost aduse acuzații în dosarul Zambaccian.
Fostul premier a explicat că această nouă cercetare este inutilă, în condițiile în care el a pus la dispoziție terenul pe care s-a construit imobilul și că, potrivit regulilor procedurale, în aceste condiții un apartament ar fi trebuit să-i revină gratuit.
Dosarul este incorect, a explicat Năstase, cu atât mai mult cu cât există un proces civil în care a dat în judecată firmele de construcție pentru; clarificarea sumelor de bani utilizate.
Adrian Năstase a mai spus că în procesul civil vor fi chemați ca martori și cei care vor veni să depună mărturie în această nouă cauză, noile reguli de procedură penală prevăzând că avocații învinuiților nu trebuie să participe obligatoriu la audierile celorlalți martori. Fostul premier a acuzat că, astfel, este deschisă calea unor abuzuri, pe parcursul anchetei.
Totodată, el a adresat acuze la adresa lui Traian Băsescu, pe care îl consideră vinovat în această situație prin faptul că „a menținut în funcție un procuror ceaușist” care a dorit să se răzbune pe el după ce a fost umilit în Parlament în problema percheziției din Zambaccian.
Năstase a stat la DNA aproximativ o oră, timp în care a declarat că a văzut doar o „foaie și jumătate de texte juridice fără temei”. „Nu am văzut nici o probă. Am statut de învinuit, pentru că altfel nu putea fi dispusă o expertiză. Printr-o expertiză ar trebui să se vadă contribuția fiecăreia dintre părți în ridicarea acestei construcții”, a adăugat el.
În aceeași cauză, sub acuzația de complicitate la luare de mită, tot luni, a venit la DNA și Dana Năstase.
Ultimele deschideri în imobilul de pe strada Muzeul Zambaccian nr. 16, din Capitală, au avut loc în 26 septembrie.
În dosarul Zambaccian, alături de fostul premier, mai este acuzată soția acestuia, Dana Năstase, precum și alte persoane, printre care beneficiari ai apartamentelor din blocul din strada Muzeul Zambaccian, fostul secretar de stat Sergiu Sechelariu, a cărui firmă a construit imobilul, proprietarul inițial al terenului, Gabriel Bivolaru, fostul consul general al României la Hong Kong, Ioan Păun, precum și Irina Paula Jianu.
DNA informa în februarie, atunci când a cerut percheziționarea imobilelor lui Adrian Năstase din strada Zambaccian și din comuna prahoveană Cornu, că în schimbul unor foloase, „învinuitul Adrian Năstase, împreună cu un alt funcționar guvernamental, ar fi dispus numirea și menținerea învinuitei Irina Paula Jianu în funcțiile de inspector general de stat și președinte al Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC)”.
Totodată, în cazul Eurografic, conexat cu dosarul Zambaccian, Adrian Năstase este acuzat de infracțiuni la Legea 78/2000, respectiv de faptul că, în calitate de președinte al unui partid, ar fi primit foloase necuvenite estimate la peste 26 de miliarde de lei, reprezentând contravaloarea unor materiale electorale folosite în timpul campaniei electorale din 2004.

Recomandări

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a cinci fapte de luare de mită ale unui comisar de la Garda Forestieră