Năstase: Băsescu își dă seama că PDL nu are purtător de mesaj



Președintele Consiliului Național al PSD Adrian Năstase a declarat, joi, la Titu, că acuzațiile președintelui Traian Băsescu reprezintă „o capcană” și că, de fapt, șeful statului își dă seama că „partidul lui nu are purtător de mesaj” și că în afară de „ciupeala” cu mita electorală nu are nimic.
„În momentul în care Traian Băsescu, președintele penal al României vine și lansează o seamă de acuzații, sigur că trebuie să răspunzi. Dar îți dai seama că e o capcană, îți dai seama că el realizează că partidul lui nu are purtător de mesaj, că în afară de ciupeala asta pe care o face cu bani, cu mită electorală pe care vor să o dubleze cu biblia ca material electoral, nu mai e nimic. În loc să vorbim despre ceea ce se întâmplă în țară și în campania electorală, cădem și noi în capcană și trebuie să-i răspundem”, a declarat Năstase, potrivit corespondentului MEDIAFAX.
Liderul PSD a susținut că Traian Băsescu „simte foarte bine că Blaga în București nu este un adevărat succesor care să-i păstreze cu grijă cadavrele care sunt în dulap și s-ar putea să mai scoată din ele din București”.
De asemenea, Năstase a mai afirmat că, în țară, PDL, „în afară de faptul că folosește enorm de mulți bani”, este un partid din opoziție care deocamdată se descurcă „destul de bine”.
„Ne întrebăm cum se face că sistemul ticăloșit de care vorbesc ei permite tocmai la PDL să ofere atâtea avantaje materiale, nu mai vorbesc de faptul că sunt folosite atâtea instituții ale statului în campanie electorală”, a declarat Adrian Năstase.