Fostul premier Adrian Năstase a declarat, joi, că decizia instanței de a-l achita în dosarul „Mătușa Tamara” încheie un capitol neplăcut din viața sa publică, care a început în 2006 și a dus la decizii nedrepte, respectiv ceea ce s-a întâmplat la hotelul Confort și la demisia de la Cameră.
„Decizia de azi îmi arată că s-a încheiat un capitol extrem de neplăcut din viața mea publică, un capitol care a început în 2006, care a dus la niște decizii neplăcute – nedrepte le-am considerat atunci și le consider și acum, dar le-am luat ca atare – și la ceea ce s-a întâmplat la hotelul Confort și la demisia din funcția de președinte al Camerei”, a spus Năstase.
El a subliniat că, într-un fel, dosarul „Mătușa Tamara” și-a produs efectele încă de acum cinci ani.
„Ceea ce s-a întâmplat azi și verdictul care a fost dat pe baza probelor din dosar arată că judecătorii au citit cu adevărat dosarul, spre deosebire de unii dintre cei care doar l-au comentat”, a mai spus Năstase.
Fostul premier a precizat că dosarul a pornit de la un denunț al lui Genică Boerică, care era în închisoare de pe vremea când el era prim-ministru și care a fost adus la DNA, unde a făcut un denunț.
„Pe baza acestui denunț el a fost eliberat din închisoare, și în testul poligraf s-a văzut foarte clar că are un comportament simulat într-un dosar în care nu există probe, care se bazează doar pe niște chestiuni care țin de încercări, sugestii de analiză logică, exerciții de logică. Rechizitoriul respectiv nu putea să convingă, iar probatoriile toate au fost în sensul unei achitări”, a subliniat Năstase.
Într-o ședință desfășurată la începutul anului 2006, la Hotel Confort, după declanșarea de către DNA a anchetei penale împotriva lui Adrian Năstase, liderii PSD au decis să îi retragă acestuia sprijinul politic, eveniment urmat de demisia sa din funcția de președinte executiv al PSD și din cea de președinte al Camerei Deputaților.
Fostul premier Adrian Năstase a fost achitat, joi, de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru faptele de corupție imputate de procurorii Direcîției Naționale Anticorupție.
De asemenea, au fost achitați și Ioan Melinescu și Ristea Proboi, pentru complicitate la fapte de corupție.
Decizia poate fi contestată la completul de cinci judecători al ICCJ.
Înalta Curte de Casație și Justiție a încheiat în 24 noiembrie cercetarea judecătorească în cazul „Mătușa Tamara”. Instanța anunța atunci că în 7 decembrie se va pronunța asupra acuzelor aduse de către Direcția Națională Anticorupție fostului premier Adrian Năstase, consilierului acestuia Ristea Priboi și fostului șef al Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu.
În 7 decembrie, instanța a amânat pentru 15 decembrie pronunțarea în acest dosar.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este convins că instanța îl va achita pe Adrian Năstase în dosarul „Mătușa Tamara”, el precizând că întreg partidul îl apreciază pe fostul premier și este alături de el.
Hotărârea din acest proces este prima din cele trei cazuri deferite justiției de către DNA în care este acuzat Adrian Năstase, fost prim-ministru și fost președinte al Camerei Deputaților.