NASA va lansa o misiune de studiere a ghețurilor arctice



NASA va lansa, săptămâna viitoare, prima ei misiune integral consacrată studierii ghețurilor care acoperă Oceanul Arctic, a anunțat agenția spațială americană, citată de AFP.
Această misiune poartă numele de ICESCAPE, aceasta fiind abrevierea englezească a numelui său complet – „Impactul climei asupra ecosistemelor și chimiei Oceanului Arctic”. Misiunea va debuta pe 15 iunie, la bordul unui spărgător de gheață – Healy – ce aparține pazei de coastă americane.
Peste 40 de cercetători vor petrece cinci săptămâni pe mare, la bordul navei Healy, pentru a studia proprietățile fizice, chimice și biologice ale apei și ghețurilor arctice. Ei vor încerca să afle cu această ocazie dacă schimbările climatice observate în această regiune afectează compoziția chimică și ecosistemele oceanului.
În 2009, un alt studiu care folosea datele trimise de un satelit NASA a relevat faptul că gheața din Oceanul Arctic s-a subțiat în mod spectaculos între anii 2004 și 2008, iar vastele suprafețe acoperite cu gheață s-au redus substanțial.
Gheața din Oceanul Arctic are în prezent o grosime cuprinsă între 1,5 metri și 3 metri, fiind deosebit de vulnerabilă la schimbările climatice.
Unul dintre obiectivele misiunii este de a afla dacă modificările prin care trece oceanul Arctic pot să modifice capacitatea oceanului de a asborbi dioxidul de carbon din atmosferă.
Dioxidul de carbon, un gaz cu efect de seră, este una dintre cauzele majore ale încălzirii globale, iar oamenii de știință încearcă să descopere mai multe detalii despre felul în care se formează circuitul carbonului în diferite părți ale lumii, pentru a putea prezice viitoarele modificări ale climei.
Misiunea ICESCAPE se va desfășura în Marea Beaufort, în largul peninsulei Alaska, o regiune deosebit de vulnerabilă în fața încălzirii globale.