NASA va lansa naveta Atlantis, pentru ultima dată, pe 8 iulie



NASA a anunțat, marți, că va lansa naveta Atlantis spre Stația Spațială Internațională (ISS) pe 8 iulie, aceasta fiind ultima lansare a unei navete americane din programul derulat de Agenția spațială americană de trei decenii, informează AFP.
Naveta Atlantis, având la bord patru astronauți, va fi lansată de la Centrul spațial Kennedy, din apropiere de Cape Canaveral din Florida, la ora locală 15.26 GMT, au precizat reprezentanții NASA.
„Atlantis este într-o stare perfectă”, a spus Michael Leinbach, directorul lansării, într-o conferință de presă.
Misiunea Atlantis, a 135-a a unei navete americane de la prima lansare, din aprilie 1981, va pune capăt unui program de trei decenii, cel mai lung din istoria NASA.
Această misiune de 12 zile este esențială pentru aprovizionarea ISS, a spus Bill Gerstenmaier, șeful operațiunilor spațiale ale NASA.
După întoarcerea navetei Atlantis, pe 20 iulie, NASA va depinde exclusiv de capsulele rusești Soyuz pentru a transporta astronauții pe ISS, înainte de dezvoltarea unor vehicule de transport de către sectorul privat american, nu mai devreme de 2015.
Administrația președintelui Barack Obama încurajează în acest scop sectorul comercial, iar companii precum Boeing și SpaceX și-au anunțat deja implicarea.
După retragerea din circulație a navetelor americane – Discovery, Atlantis și Endeavour -, acestea vor fi trimise la câteva muzee.
ISS, a cărei construcție a început în 1998 și care este ocupată în permanență, începând din noiembrie 2000, se află pe orbita terestră la o altitudine de 350 de kilometri, efectuând o rotație completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră.
ISS este un proiect spațial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțat în principal de Statele Unite ale Americii și la realizarea căruia participă 16 țări.