La cinci luni de la lansare, telescopul spațial Kepler, care are ca misiune descoperirea unor planete asemănătoare Terrei, a trimis imagini foarte precise ale unei planete situate la circa 1.000 de ani-lumină de Pământ, au anunțat, joi, experții NASA, citați de AFP.
Acest telescop spațial, lansat în martie, a trimis câteva imagini foarte precise ale unei planete care a primit numele HAT-P-7-B. Aceste imagini, care prezintă „un Jupiter fierbinte”, situat la circa 1.000 de ani-lumină de Terra, reprezintă o premieră.
„Este pentru prima oară când vedem lumina emisă de această planetă”, a declarat William Borucki, unul dintre directorii misiunii Kepler, autorul unui raport care a fost publicat, ieri, în revista Science.
La rândul lui, astrofizicianul Alan Boss, de la Carnegie Institution, a calificat această descoperire drept „absolut uimitoare”.
El s-a bucurat mai ales pentru faptul că telescopul Kepler funcționează perfect. „Adevărata veste bună este că telescopul Kepler funcționează!”, a explicat Alan Boss.
Savantul american consideră că telescopul Kepler are capacitatea de a detecta trecerea unei planete de mărimea Terrei prin fața unei stele ale cărei raze luminoase sunt destul de slabe.
„Kepler a fost lansat pentru a identifica planete, dar principala lui misiune este de a numără planetele care gravitează în jurul stelelor din colțul nostru de galaxie. Iar noi știm acum că telescopul Kepler poate să facă acest lucru”, a adăugat savantul american.
Datele au fost obținute de Kepler în cursul primelor zece zile ale misiunii sale, ce constă în observarea, timp de trei ani, a peste 100.000 de stele asemănătoare Soarelui din sistemul nostru solar, situate în constelațiile Lebedei și a Lirei.
Telescopul Kepler a demonstrat „o extraordinară precizie a măsurătorilor”, spun experții NASA.