Mă mai uit uneori, când vreau să-mi relaxez nervii greu încercați de viața grea, pe vechile tăieturi din ziarele apărute acum vreo 10-15 ani. De fiecare dată, mă minunez cât de prostuță putea fi presa românească și cât de repede punea ea botul la orice năzdrăvănie i se oferea spre publicare.
De pildă, în urmă cu circa zece ani, presa scria despre un misterios și malefic personaj, care pusese, prin intermediul internetului, o recompensă de 50.000 de dolari pe capul faimosului Constantin Simirad.
După cum se știe, purtătorul acestui nume și-a câștigat celebritatea mai ales pentru faptul că a luat la rând toate partidele politice din România, iar după ce le-a terminat, le-a mai luat o tură la rând. A fost primar, ambasador în Cuba, șef de județ, dar mai ales un caraghios de profesie, cum rar se poate vedea. A vopsit de pildă toate taxiurile din oraș în galben, ca să semene cu alea din New York.
În fine, omul care voia pe tavă capul lui Simirad era, probabil, un colecționar de dinozauri, fiindcă ce altceva poți face cu arătarea asta, decât s-o așezi în vitrina unui muzeu cu fosile, care ilustrează vechea viață din satele Botoșaniului său de origine. Dar e drept că, pe atunci, Simirad nu era atât de fosilă ca acum.
La data aceea, știrea cu premiul pentru atentatul la adresa lui Simirad a fost preluată cu lăcomie de știucă de toată presa, deși avea o impecabilă cusătură cu ață albă, informația provenind de fapt de la… însuși Simirad. Jucând cu artă actoricească rolul victimei, Simirad decreta – fiindcă printre numeroasele sale certificate de înaltă calificare îl are, cred, și pe ăla de psihiatru la fără frecvență – că omul care a pus preț pe capul lui este „un bolnav psihic”.
Păi, abia aici am căzut cu toții de acord. Fiindcă numai un bolnav psihic ar fi putut pune la bătaie o paporniță plină de bănet american – 50.000 de dolari – pentru o treabă care făcea, să zicem, maxim 500 de dolari, cu TVA inclus.
