Trebuie să fi devorat multă literatură polițistă pentru a izbuti să descifrezi până la capăt dedesubturile cuvântării lui Ponta în Parlament. Mă tem că singurul care n-are de ce apela la vreun Colombo de Dâmbovița este tata-socrul, lipit ca o umbră, în toate împrejurările, de persoana prețiosului ginerică și, probabil, responsabil de strategia momentului. Dar decât un policier… politic, pentru mine total indescifrabil, mai bine trecem la amintiri sucevene legate tocmai de literatura așa-zisă „de aventuri”.
Prin 1953, la liceul din Suceava, un coleg m-a turnat (știu cine-i!) și, în urma percheziției servietei, mi-a fost găsit corpul delict: o carte îngălbenită, din vechea colecție „15 lei”, care, după cum suna denunțul, o citeam pe sub bancă taman în orele de Geografie a URSS. La ceasul ritualei primiri în UTM, am fost singurul respins. De la Comitetul Orășenesc venise tovarășul Ivan, care – parcă-l văd, era încălțat cu cizme – ținea „corpul delict” de-un colț, cu scârbă manifestă, și-l clătina acuzator în fața „adunării generale”: „Iată ce otravă aduce în școală elevul Iacoban!” De fapt, pe tovarășul Ivan îl chema, strămoșește, Ioan, dar așa se-nscăunase moda printre activiști. Și colegul Ion, fiul fostului prim-secretar, se rebotezase, conjunctural, Ivan. Cartea („Câinele din Baskerville”) e drept, cam rufoasă, îl avea ca autor pe Arthur Conan Doyle și mi-o împrumutase profesorul de română Ștefănescu, mare amator de romane polițiste (peste două decenii, aveam să mă revanșez alimentându-l cu cărți polițiste tipărite la „Junimea”).
Corpul delict confiscat n-avea nimic „putred și otrăvitor” – de altfel, a și apărut, prin 1975, într-o colecție a Editurii Tineretului. L-am întrebat pe tov. Ivan dac-a citit cartea. Răspunsul: „Nu-i nevoie, știm noi ce mizerii se publicau în colecția «15 lei»”… Conan Doyle m-a urmărit și avea să-mi aducă necazuri și mult mai târziu. Pentru a susține material ansamblul producției editoriale, nou înființata Casă de presă „Junimea” a tipărit și romane polițiste, de pe urma cărora se puteau trimite în librării cărțile „în pierdere”, mai ales cele de poezie. Făcând socoteala anilor trecuți de la moartea lui Doyle și constatând că se depășise perioada în care, potrivit legislației internaționale, mai funcționa protecția drepturilor de autor, am dat la tradus și am trimis fără grijă la tipar una dintre cărțile autorului considerat clasic al literaturii de gen.
Surpriză: la finele anului, primim o scrisoare oficială, via Ambasada Elveției, prin care eram somați să achităm în valută drepturile de autor unei societăți ce… îngrijea mormântul lui Doyle și, în această calitate, primise, de la tribunalul din Zürich, statutul de moștenitoare legală a romancierului! Am făcut pe dracu-n patru și-am plătit. Dreaptă, strâmbă, legea-i lege! În primii ani de după 1990, din rigorile copyright-ului s-a ales praful și pulberea. Se publica cu iresponsabilă voioșie tot ce putea aduce succes financiar, fără urmă de respectare a legilor! S-au încasat milioane peste milioane din piratarea operei kitsch a Sandrei Brown, ba, mai mult, a-nceput să fie scrisă… în România! La începutul lui 1990, Aristide Buhoiu mi-a trimis, de la Los Angeles, filmele foto ale ediției în limba română a cărții lui Pacepa „Orizonturi roșii” (pentru care deținea drepturi valabile numai în America și cu tiraj limitat). N-ar fi trebuit decât să dau tipografiei filmele și, imediat, cartea apărea pe tarabe. Reflexele de vechi editor nu m-au lăsat s-o fac și astfel am ratat ocazia îmbogățirii pe seama mătușii Aristide din America. Am căutat autorul (unde să-l găsești pe Pacepa?) și, până la urmă, am aflat cu greu firma deținătoare a drepturilor. Ceea ce a durat… aproape doi ani. „Orizonturi roșii” am tipărit-o cu contract de copyright în regulă, dar cu o întârziere ce i-a afectat grav eficiența în plan financiar și, oricum, veniturile au intrat în casieria editurii bucureștene. Și cealaltă carte a lui Pacepa, „Moștenirea Kremlinului” (mare parte din postfață îmi aparține, deși poartă altă semnătură – tot poveste polițistă: „nu-mi mergea numele”), am publicat-o ținând seama de respectarea strictă a legilor copyright-ului. Naivități de provincial!
