Alintați și nesuferiți mai sunt și oamenii care acceptă mai curând să se urce pe un eșafod, decât într-un avion. Nesuferiții aceștia parcurg până la destinație zile întregi, înghițind unul câte unul mii de kilometri în cutia automobilului, până le trece os prin os, cheltuiesc de câteva ori mai mult, se supun infernalelor cazne ale șoselelor, în loc să se suie frumos în nava zburătoare și, în vreo două-trei ceasuri, să coboare proaspeți, ca abia ieșiți de sub duș, la destinație.
Din Belgia, am luat avionul acum două săptămâni spre Thessaloniki (Salonic, cum îi zicem noi), onorând astfel invitația unui prieten aflat cu serviciul acolo. Mi-a plăcut zborul, sub copertina de nori, de unde peisajul se oferea cu larghețe desfătării vizuale a pasagerilor. Pilotul vădea o fire surprinzătoare de poet, fiindcă la fiecare priveliște mai deosebită ivită jos ținea să aducă poeticele sale adăugiri: „Stimați călători, sub noi și-a aprins luminile orașul Sarajevo, ieșit teafăr din sângeroasa lui istorie de dată recentă.” Compania cu care zburam – Ryanair” – era tot una low-cost, dar un low-cost irlandez, ceea ce însemna, printre altele, și amănuntul că-și permite să prindă în organigramă niște piloți-poeți. Mereu am avut o slăbiciune pentru acest popor chefliu și talentat în ale literelor, care a i-a dat lumii pe Samuel Beckett, James Joyce și Oscar Wilde, cu care trebuia de fapt să încep.
E consolator ca român să petreci câteva zile în Salonic. Orașul e minunat, nimeni nu ar cuteza să conteste, dar oamenii au aceleași straie cenușii ca la noi, gunoaiele se odihnesc oriunde, numai în coșurile destinate lor nu, iar câinii vagabonzi – aflați în număr românesc de mare – își fac cuminte siesta la umbră.
Am mai văzut, la orele serii, pâlcuri de oameni așteptând cu nerăbdare, din loc în loc. La început, m-am gândit că „Adevărul de seară” a scos o ediție gratuită și la Salonic, dar apoi mi-am amintit că ziarul lui Patriciu e dus pe pustii. După o scurtă așteptare, misterul s-a descifrat: cetele de oameni așteptau rezultatele la tragerea loto.
Naiba s-o ia de criză!





