Subiectul, stors până la coaja uscată ca o lămâie, al anticipatelor, a fost abandonat. Înghițit la toate mesele zilei, el a sfârșit prin a plictisi. Electoratul, băgat în priza acestui cuvânt, prin ștecherul propagandei de partid și de stat, rămâne inert. În consecință, mințile din partide și de la Cotroceni au fost puse în lucrare pentru a găsi altceva. Asocierea, având ceva lubric în ea, a europarlamentarelor cu tăișul de ghilotină al referendumului pentru votul uninominal, a dat un produs genetic cu desăvârșire nou. Nu-i nici struț, nici cămilă, nici struțo-cămilă. Oricum, dimpreună cu agitația intrapartinică și zăngănitul de săbii dintre partide, cu bătălia de vorbe și contre dintre palatele Cotroceni și Victoria, se obține un amalgam care definește splendid această toamnă românească. Conectați din mers la noile subiecte, truditorii cu plaivasul sau microfonul vârât sub bărbia invitatului nădușim de zor să le întoarcem pe toate fețele spre deliciul confuz al publicului beneficiar.
Toamna noastră cu gutui și struguri, cu viespi aurii sfredelind dulceața poamelor căzute în livezi, miroase în București a chimicale. Chimicalele degajate de fumigenele luptelor politice. Pentru mulți dintre noi aceste bătălii sunt sterile și nu au nici un Dumnezeu. A nu se înțelege că înverșunatele frecușuri sunt apă de ploaie. Nu. Oamenii muncesc în televizoare până noaptea târziu, guralivii din partide sunt scoși la înaintare, sunt puși în valoare iscusiții care știu să-și doboare cu un pumn bine plasat adversarul. Din toate aceste polemici nu lipsesc cuvintele cheie (iată o nouă formulă la modă!). Ele sunt Europarlamentare, Referendum, Vot Uninominal deșertate dimpreună în panerul grijii față de popor.
De aici, fiindcă iar mă găsesc de câteva zile la țară, nu se distinge bine cine are și cine n-are dreptate. Aproape că nici nu contează. Subtilitățile politice de la București se pierd lângă cazanul cu țuică, privit cu o duioșie specială fiindcă țăranii au înțeles că Uniunea Europeană nu-l vrea. I-a pus gând rău. Nădușeala abundentă de la București (din Parlament, din Palatul Victoria, de la Cotroceni) e percepută vag. Unii o văd ca pe o sclifoseală.
Nepricepându-i deci “adâncimile patriotice” nu înțeleg nici ciocnirile de vanități înalte. Nu înțeleg de ce atâta traspirație degeaba. Mai bine, mi-a zis unul care locuiește cât e săptămâna de lungă în cârciuma de vis-à-vis de casa mea, s-ar hodini o țâră. Ce fac ăia de la București măi Gheorghe, l-am întrebat într-o zi. Omul nu era nici beat, dar nici treaz. Cum e el mai mereu. Vezi, zice, pasărea aia de pe cer? Știi cum se cheamă? Pasărea e un uliu mic. Bate din aripi des și dă ritmic din coadă reușind să stea nemișcat în cer. Dar el asudă din greu. Știu zic, dar nu pot să-i scriu la gazetă numele. Se cheamă, zice el, F…e vânt. Ei bine, asta fac oamenii tăi de la București, politicienii tăi.
N-am priceput un lucru. De ce sunt oamenii mei și nu sunt, deopotrivă, prin calitatea sa de alegător, și ai lui?
P.S. Șefa edițiilor de prânz a A.M. PRESS mă chestioneză telefonic dacă sunt de acord cu publicarea “pe surse judiciare” a unei știri cu anchetarea amantei lui Cioacă. Cine dracu mai e și Cioacă ăsta?, întreb eu sincer nedumerit. Trei muncitori din curtea mea îmi răspund într-un gals, din trei direcții diferite. Cioacă e polițistul care a omorât-o pe Elodia. Iată, în consecință, un subiect de larg interes pentru poporul electoral. Nici o reacție la votul uninominal, tăcere desăvârșită la referedum, căscat plictisit la europarlamentare. Cioacă și Elodia, iată subiectul subiectelor. Și cât se agită, cât transpiră vârfurile politice de la București pentru a mulțumi poporul!
