Cînd ești rănit sufletește, din căderea în păcat prin neputință ori răutate, nu te împuțina cu duhul și nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu și zi: „Iată Doamne ce am făcut ca om ce sînt; nu era posibil a aștepta altceva de la mine cel cu o voie atît de slabă și neputincioasă. Nu era de așteptat decît cădere și prăbușire”.
Și aici, condamnă-te în ochii tăi de ajuns, frînge-ți inima de mare durere pentru ceea ce ai pricinuit lui Dumnezeu, dar, fără să te tulburi, condamnă-ți patimile rele și mai ales acea pasiune care ți-a produs căderea. Apoi zi: „Domnul meu, nici pînă acum n-aș fi putut sta, dacă nu m-ai fi, sprijinit prin suprema Ta bunătate”.
Multumește-I și iubește-L mai mult decît oricînd. Minunează-te de atîta îndurare că, deși a fost ofensat de tine, îți dă iar mîna Lui cea dreaptă și te apără să nu cazi în păcat.
În fine, cu mare încredere în mila nemărginită, zi: „Tu Doamne, iartă-mă și pe viitor nu mă lăsa să trăiesc despărțit de Tine, nici să mă depărtez ori să te mai ofensez”.
Chiar de faci astfel, să nu crezi că te-a iertat, fiindcă această încredere trîndavă este mîndrie, amăgire de minte, timp pierdut, înșelare diavolească, colorată cu diferite culori.
De aceea încredințează-te mîinilor lui Dumnezeu și urmează-ți nevoința ca și cînd nici n-ai fi căzut. Iar dacă, din slăbiciune, păcătuiești de mai multe ori pe zi și rămîi rănit, fă totdeauna ce ți-am spus, cu mai multă speranță în Dumnezeu. Urăște mai mult păcatul, mustră-te și silește-te a trăi cu mai multă supraveghere. Desigur, aceasta nu place diavolului, tocmai pentru că-i foarte plăcută lui Dumnezeu și fiindcă vrăjmașul rămîne rușinat văzîndu-se învins de cel pe care-l biruia.
De aceea el uneltește diferite chipuri de amăgiri ca să ne împiedice de la această nevoință. Adesea își ajunge scopul din cauza neatenției și nepurtării de grijă de noi înșine. Cu cît ți se împotrivește mai mult vrăjmașul cu atît silește-te a o repeta de mai multe ori, chiar de ai căzut numai o dată în păcat.
Iar dacă, după ce ai păcătuit, simți că te superi, te tulburi și te descurajezi, ca să-ți poți redobîndi pacea inimii și curajul, repetă aceste exerciții cum ți-am spus, pînă ce te restabilești și după ce te vei înarma cu aceste arme, întoarce-te la Dumnezeu.
Fiindcă această supărare și tulburare ce vine în urma păcatului provine din consecința osîndei, adică din iubirea de sine, cum am spus de multe ori. Acesta-i chipul de a-ți recîștiga pacea: uită complet atunci căderea în păcat și cugetă numai la bunătatea cea nemăsurată a lui Dumnezeu. Meditează că El este foarte sîrguincios și doritor a ierta orice păcat, oricît ar fi de mare, chemînd pe păcătos în diferite feluri și pe variate căi să vină la Dînsul și să se unească cu El prin har, în această viață, iar în cealaltă să-l sfințească cu Mărirea Lui și să-l facă de-a pururi fericit. Și cînd îți vei liniști cugetul și-ți vei împăca inima cu astfel de gînduri, întoarce-te la căderea ta și fă cum ți-am spus mai sus.
Apoi, la mărturisire, pe care te îndemn s-o faci cît mai des, amintește-i toate păcatele tale și cu durere și amărăciune nouă pentru mîhnirea ce-ai produs lui Dumnezeu, ia fermă și definitivă hotărîre a nu-L mai mînia; arată-le toate duhovnicului tău și fă cu deosebită rîvnă canonul ce ți l-a dat. (www.crestinism.ro)
