– O expertiză financiară efectuată la o asociație din Burdujeni a scos la iveală sute de facturi suspecte, cheltuieli nejustificate, prețuri de achiziție umflate și lucrări fictive
– Numai factura telefonului mobil al administratorului a înghițit peste 330 de milioane de lei din banii locatarilor
– Toate cheltuielile au un numitor comun: Costică Potoroacă, cel care deținea și funcția de administrator și pe cea de contabil la Asociația 50, în timp ce fiica lui era angajată că președinte onorific
Mână largă pe banii locatarilor. Așa poate fi caracterizată situația de la o asociație de locatari din Burdujeni, care are datorii de aproape 3 miliarde de lei la Termica și riscă să rămână curând fără apă caldă, în vreme ce o expertiză contabilă efectuată pentru ultimii trei ani a scos la iveală o sumedenie de nereguli financiare din banii locatarilor, în valoare de 2,3 miliarde de lei. Totul a pornit de la nemulțumirea oamenilor, care au reclamat în numeroase rânduri la Primărie și la instituțiile abilitate faptul că sunt încărcați peste măsură la facturile emise de Asociația 50 din Burdujeni.
Totul a culminat anul trecut, când oamenii s-au adunat și au numit un nou comitet executiv, care a făcut demersuri pentru ca administratorul asociației, Costică Potoroacă, să nu mai ocupe și postul de contabil și să predea gestiunea unei persoane angajate special pentru acea funcție.
Abia atunci au ieșit la iveală potlogăriile făcute, unele facturi fiind de-a dreptul comice, ceea ce a determinat comitetului executiv să solicite o expertiză contabilă de la o persoană autorizată.
Aceasta a revenit în sarcina expertului contabil Rodica Tănasă, care a verificat registrele și facturile din perioada 1 ianuarie 2003 – 31 mai 2006, când asociația a fost gestionată de administratorul – contabil Costică Potoroacă, președintele onorific Oana Potoroacă (fiica administratorului) și casiera Viorica Apetrei.
Plăți fictive, premii de zeci de milioane, deplasări nejustificate și prețuri umflate
Verificările expertului contabil au scos la iveală mai multe plăți fictive, în valoare de peste 30 de milioane de lei, pentru care casiera Viorica Apetrei nu are documente justificative.
Cei care s-au aflat la cârma asociației de proprietari au avut grijă și de salariile lor, în numeroase rânduri acordându-și premii care totalizează zeci de milioane de lei, atât pentru administrator cât și pentru casieră.
Pe lângă aceștia au primit premii și o serie de persoane neangajate la asociație, pentru care nu se menționează activitatea prestată, ajutoare de înmormântare (care nu țin de asociație ci de Casa de Asigurări Sociale), iar statele de plată au semnături diferite pentru plăți acordate acelorași persoane.
Multe alte nereguli au fost constatate și la cheltuielile efectuate de asociație.
Conform expertizei contabile, “în perioada ianuarie 2003 – mai 2006, s-au decontat facturi în valoare de 67,62 milioane de lei, reprezentând hârtie pentru imprimante, la prețuri de trei ori mai mari, prin diverși furnizori din București, comparativ cu prețurile practicate de alte firme din Suceava, de la care s-a aprovizionat cu același tip de hârtie. Toate facturile decontate de asociație au ca delegat pe Potoroacă Costică, care se deplasează la București pentru a procura două cutii de hârtie sau două topuri de hârtie pentru imprimantă … la un preț de 1.201.400 lei per top, comparativ cu valoarea aceluiași produs procurat de la distribuitorii din Suceava, care avea prețul de 367.000 lei. Majoritatea facturilor de la București prezintă suspiciuni asupra veridicității lor”.
Alte cheltuieli nejustificate sunt cele pentru produse chimice, de peste 62 de milioane de lei, obiecte de uz gospodăresc, de peste 40 de milioane de lei, consumabile (mături, fărașe și găleți), de aproape 22 de milioane de lei, dar și produse alimentare de aproape 18 milioane de lei, care nici nu fac obiectul activității asociației.
Mai mult, s-au decontat chiar și cadouri, în valoare de peste 12 milioane de lei.
Peste 330 de milioane de lei, vorbiți pe banii locatarilor
În cei trei ani pentru care s-au făcut verificările, o bună parte din banii plătiți de locatari la asociație s-au scurs pe factura telefonică a mobilului administratorului.
Acesta a cumpărat un telefon celular, pe inventar, și a făcut un abonament cu 600 de minute naționale incluse, dar, lună de lună, factura a fost umflată cu multe alte cheltuieli, precum convorbiri internaționale și reîncărcări de cartele.
Așa s-a ajuns ca în intervalul de timp menționat, facturile de mobil să fie de peste 333 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că lunar, administratorul Costică Potoroacă vorbea la mobil de peste 8 milioane de lei, pe banii locatarilor.
Dezinsecții și deratizări pe suprafețe de 5 ori mai mari decât suprafața totală a apartamentelor din asociație
Foarte multe semne de întrebare apar și în privința plăților făcute pentru diverse prestări de servicii, precum reparații instalații, dezinsecții și deratizări.
Conform raportului expertului contabil, foarte multe facturi sunt completate fără a se menționa blocul și scara unde s-au executat lucrările, fără proces verbal de recepție a acestora, manopera este supraevaluată la cota de 150 %, iar unele facturi, ce apar ca fiind emise în 2004 sunt făcute în RON, în vreme ce această monedă a fost introdusă abia în iulie 2005.
La alte lucrări, de dezinsecție și deratizare, suprafața pe care s-a făcut factura este cu mult exagerată, adică 158.100 metri pătrați, în vreme ce toate cele 787 de apartamente din asociație abia au o suprafață totală de 35.100 de metri pătrați, iar lucrările respective nu se fac decât pe casa scării, deci pe o suprafață mult mai mică.
De altfel, acestor lucrări exagerate le corespund și facturi foarte mari, chiar și de peste 900 de milioane de lei către o singură firmă.
În urma verificărilor, expertul contabil a recomandat efectuarea unor verificări încrucișate, de către organele competente, ceea ce se va face în curând, noul comitet executiv al asociației punând deja la dispoziția Poliției Economice toate datele, registrele și facturile „suspecte”, pentru a se verifica corectitudinea folosirii banilor încasați de la locatari.






