Oriunde arunci o privire îți sare în ochi multitudinea de cratime și de litere în plus din cuvinte, de la subtitrările filmelor până la articolele din ziare. Există o epidemie de cratime și de litere în exprimarea românilor de astăzi. Dacă până acum la modă erau cât mai mulți de „k”, de „w” și de „y” nu numai în nume proprii, ci în cât mai multe cuvinte posibil (că devine molipsitor la un moment dat), astăzi dai peste tot felul de bizarerii și de abordări cel puțin excentrice ale ortografiei, care se pare că a devenit, dintr-o dată, ambiguă și deschisă interpretării (!).
Acest fenomen a început probabil cu acea limită de caractere impusă de primele telefoane mobile din cauza căreia mai „economiseam” niște litere, chestiune care ar putea explica și limbajul eliptic pe care îl folosim în tot ceea ce înseamnă și cuprinde internetul, prin acea lege a efortului minim, dar este de-a dreptul halucinant cât de creativi sunt cei care scriu „frumoas-o” (evident, fără semnul exclamării, că de la Avangardă încoace am abolit și semnele de punctuație, dar asta e altă problemă), iar cei care scriu „face-m” sau „a-m” merită studiați cu echipe speciale, pentru că sunt fenomenali, adică speciali, până la punctul în care mai speciali de atât nu se poate, pur si simplu. Și n-am înțeles în ce fel ajută la o comunicare mai rapidă, adică mai eficientă, astfel de manifestări lingvistice.
Dar cu ceiiii care scriiiiu cam așaaa cum rămâne? Ce valoare artistică, pe care muritorii de rând n-o pot pătrunde cu mințile lor înguste, se ascunde în spatele acestei abordări extravagante a ortografiei românești? Răspunsul ne va uimi… sau nu.
Mara ILIE
