Meciul de sâmbătă dintre CSM Râmnicu Sărat și Cetatea vine într-un moment în care sucevenii sunt măcinați de grave probleme de lot. Astfel, Halip este internat în spital fiind suspect de gripă porcină, Cososchi are entorsă la genunchi și pentru el sezonul de toamnă pare să se fi încheiat deja, Bernard nu a efectuat nici o ședință de pregătire după meciul cu Delta Tulcea, tot din cauza unei probleme la unul dintre genunchi, în vreme ce ieșeanul Apetroae a dat bir cu fugiții, lipsind nemotivat în această săptămână de la antrenamentele coordonate de Ioan Radu. Portarul Satco a intrat și el în atenția medicilor după ce a acuzat puternice dureri de cap după antrenamentul de ieri dimineață și a fost trimis la Policlinică pentru efectuarea unor analize suplimentare. Nici Apetri nu este refăcut în totalitate după ruptura musculară suferită în confruntarea cu Dunărea Galați din urmă cu 10 zile. Mijlocașul sucevean a început de astăzi alergările ușoare, însă nu se știe cât de pregătit va fi pentru a intra pe teren în jocul de la Râmnicu Sărat. Și, nu în ultimul rând, o stare de incertitudine planează și asupra lui Tomaz sau Plecanciuc. Cei doi sunt colegi de cameră la Pensiunea Casa Jenica cu Halip, iar situația lor medicală este monitorizată zilnic de medicul Edgar Schacter.
Radu cere seriozitate
Ioan Radu le-a cerut fotbaliștilor săi să nu trateze meciul de la Râmnicu Sărat prin prisma faptului că elevii antrenorului Mihai Ciobanu ocupă ultima poziție în clasament. „Ar fi o mare eroare să plecăm de la ideea că vom întâlni o echipă slabă. Trebuie să tratăm jocul cu maximă seriozitate și să ținem cont că Râmnicu Sărat este o echipă cu un bun potențial în meciurile de pe teren propriu, pentru că nu degeaba s-au înclinat acolo formații bune ale seriei ca Dunărea Giurgiu și Farul Constanța. Scopul nostru este să scoatem maximum din ultimele două confruntări ale sezonului de toamnă, cu CSM Râmnicu Sărat în deplasare și cu Tricolorul Breaza pe teren propriu”, a declarat antrenorul sucevean.
În ciuda absențelor cu care se confruntă gruparea suceveană, Ioan Radu spune că nu ar agrea amânarea partidei de la Râmnicu Sărat în situația în care se va confirma că Ovidiu Halip este infestat cu virusul AH1N1. „Nu cred că ar fi de bun augur pentru noi acest lucru. Noi avem deja experiența unui joc reprogramat. Sunt de părere că declinul nostru ni se trage de la meciul cu Farul Constanța, pentru că ne-a scos din ritm. În cele 5 etape scurse de la jocul cu Farul nu am reușit să mai cucerim decât un singur punct”, a declarat tehnicianul Cetății.
Anton: „Am putea cere amânarea meciului cu CSM Râmnicu Sărat”
Ciprian Anton nu exclude însă posibilitatea ca meciul CSM Râmnicu Sărat – Cetatea să fie reprogramat dacă se vor confirma și alte cazuri de gripă porcină în sânul lotului grupării sucevene. „Dacă se va întâmpla acest lucru voi cere Federației amânarea jocului de sâmbătă. Sper să nu ajungem până acolo, însă prima noastră grijă este să ținem cont de sănătatea propriilor jucători și a partenerilor noștri de competiție. Poate că o eventuală amânare a meciului de la Râmnicu Sărat nu ne-ar avantaja, însă trebuie să ținem cont și de această posibilitate”, a precizat oficialul Cetății.
Fotbal Club Cetatea
N-au parte de liniște din cauza accidentărilor
