Ca să mă exprim fără fundițe, mă calcă pe nervi exploziile de artificii etalate în înaltul cerului, care se orchestrează când e vreun eveniment de natură obștească sau personală. În fond, ce mare lucru sunt focurile astea înalte de culori, decât niște saci plini cu bănet, zvârliți pe niște cozi meteorice de păun, desfășurate pe văzduhul orașului?
O mare idioțenie, asta sunt artificiile, un orgasm vizual de zece secunde și de doi bani, adresat celor cu minte absentă sau necoaptă. Bubuie și vâjâie de te bagă în boale, vopsesc câteva secunde cerul, tulbură somnul stolurilor bonome de păsări și apoi se sting, lăsând în urma lor un ecou asurzitor și o dâră care-ți mută nasul cu putoarea ei de apă ordinară de colonie. Dacă ești sărit de vârsta de șapte sau de opt ani, te zgâiești o dată în viață la ele, și gata, îți este suficient.
Toate aceste bubuituri asurzitoare parcă sunt și niște semne rău prevestitoare, aducătoare de ciumă războinică, de asalturi aviatice și alte nenorociri, așa cum sunt ele puse în practică la evenimente nevinovate, destinate liniștii sufletești – precum ziua Sfintei Parascheva -, nu doar la ocazii mai zvăpăiate, cum este Revelionul.
Și-apoi, să nu uităm evenimentele de ordin personal, când mai știu eu care mire înțolit în aur și mireasă fecioară în urechea stângă își pun vremelnicele pirostrii (vremelnice, că oricum vor divorța, cât de curând) și musai trebuie să tragă artificii cu tunul, ca să-i afle prostimea și să-i admire. Scuzați-mă, dar parcă ar fi balonați de la crăpelnița de la nuntă și nu s-ar mai putea abține să elimine gazele abdominale sub formă de artificii.
Ce neam de ultimii mârlănoi suntem! Umblăm îmbrăcați cu trei rânduri de petice în cur, suntem sufocați de datorii la bănci, avem o fiscalitate care ne taie de la perfuzii, în schimb ne arătăm fudulia aruncând banii pe o oligofrenie ca focurile de artificii!
N-are dreptate Dumnezeu, când ne-o trage de nu ne vedem?
