Parodia de alegeri de la FRF a luat sfârșit. Banda și-a răs-, stră-, reales șeful, „il capo”, cum i se zice prin Sicilia. Spre deosebire de alte ceremonii asemănătoare derulate în ultimele două decenii, cea de acum a avut câteva elemente de noutate, cel mai vizibil fiind contracandidatul… invizibil! Fiindcă, deși a existat unul mai mult sau mai puțin virtual ori ipotetic, cu toate acestea domnu’ Nașu’ a candidat fără concurență. Ba chiar mă gândesc că de domnul Iacov nici nu auziseră chiar toți cei prezenți în sală, pe post de mutanți, pardon: votanți, măcar pe motiv că unii dintre ei or fi devenit ceva șefuți de fotbal prin județele lor mai de curând, adică în ultimii vreo doi ani, de când dl Iacov a dispărut cu desăvârșire din peisajul de specialitate. Nu-i vorbă, că nici înainte de a dispărea nu fusese cine știe ce apariție… Dar, fiindcă ne-am obișnuit, de vreo 20 de ani încoace (de când e șef și Nașu’, ce coincidență!) să tot mimăm democrația, adică să-i considerăm (noi, federalii lu’ Pește) pe români ca fiind vreo 20 de milioane de imbecili, nu putea Nașu’ să candideze fără adversar. Așa că s-a inventat unul, dacă tot trebuia o combinație nefericită între Don Quijote și (tot) Al Capone, a mimat și el, o vreme, onestitatea și incoruptibilitatea, cu vreo 2-3 ani în urmă. Între timp, i-a trecut. Dovadă felul în care și-a tratat proprii sclavi, la fel de neplătiți ca și ceilalți sclavi (ai celorlalți „investitori” la fel de penali), ba i-a mai și năucit pe vreo doi din ei, care nu știau dacă joacă la Iacov în bătătură, la Unirea Urziceni, la amândouă, la niciuna din ele, ori la încă o alta!
„Contracandidatul” și-a făcut show-ul. Care însă a fost infinit mai puțin reușit decât mugetele și grohăielile celor veniți să ridice copita în semn de vot. Bașca miștoul tip dosul gării la care s-au dedat deopotrivă „domnii investitori” și ce-or mai fi fost p-acolo, dar și oficialii din același regn, în frunte (mai corect ar fi fost „dos”, nu „frunte”!) cu celălalt șef de bandă, Corleone.
Faptul că Iacov a obținut, totuși, 67 de voturi, să nu vă mire. Pariez pe toată sărăcia mea că ăia 67 au fost plătiți. Dar nu de Iacov, că nici n-avea de ce s-o facă, ci de Nașu’! Fiindcă și „democrația” are un preț, nu-i așa?