O întrebare pe care noi, cei informați și educați în regimul trecut, nu prea ne-o punem este următoarea: cât timp creșterea economică se menține? Sau cât dezvoltarea unei națiuni este sustenabilă, cum se exprimă doct cei mai mulți dintre analiștii eterni de la televiziuni? Trebuie dat un răspuns la această întrebare, pentru că orice moment de încetinire sau recesiune pe o perioadă limitată (chiar dacă scăderea economică este de 0,1-0,2%) are un efect puternic asupra cetățenilor fără pregătire în domeniu. Și apar lamentările celor din politică (în primul rând, opoziția), acuzațiile generale de incompetență, furt și delăsare și instaurarea unui climat general de insecuritate economică și, mai grav, socială. Sondajele care apar permanent arată că țara merge într-o direcție greșită și are nevoie de conducători patrioți, chiar dacă sunt total nepricepuți. Iar această neîncredere totală este și finanțată copios din afară.
Trebuie spus din start că economia nu are o evoluție liniar-ascendentă pe o piață liberă. Un adevăr verificat în întreaga istorie a omenirii. Realitatea ne demonstrează că evoluția este ciclică, cu creșteri și încetiniri (chiar recesiuni), că apar în permanență ajustări generate de o mulțime de factori, de la politicile economice ale națiunilor, până la revoluțiile tehnologice, cum asistăm și în prezent. Remarcați efectele apariției de noi produse la modă și promovarea „foamei de piață” prin reclame agresive asupra creșterii economice a unor firme și ulterior a țărilor care le găzduiesc.
Până în 1990, am fost convinși de propaganda de partid că socialismul generează doar o creștere continuă a economiei și, drept consecință, a nivelului de trai „material și spiritual” al poporului. Iar crizele ciclice sunt specifice capitalismului „putred”. Iar această axiomă total falsă se menține și acum în țările totalitar-comuniste, în ciuda realității. Cum se menține și alimentează această impresie falsă? Prin două metode, în mare parte. Creștere falsă sau creștere forțată (denumirile îmi aparțin) și care nu au efect în cel mai important final: creșterea bunăstării majorității.
Creșterea falsă (exprimată prin avansul anual al PIB-ului) de minimum 5% este determinat hotărâtor de investiții peste normal, în detrimentul susținerii consumului prin salarii și pensii. Milioane de apartamente fără locatari, drumuri total nefolositoare sau creșterea cheltuielilor militare (de șase ori în 15 ani, aproximativ). Pentru gloria partidului se sacrifică nivelul de trai. Creșterea forțată o vedem în Rusia actuală, unde economia de război a înghițit rezervele naționale constituite din exportul materiilor prime (minerale și energetice, în principal). „Stabilitatea” economică din statistică, bazată pe distrugeri și sacrificii umane! Cui folosește în afara paranoicilor din conducere și afaceriștilor fără scrupule?
Sub alt aspect, creșterea, ca și recesiunea, trebuie să se vadă în câștigul tuturor. Polarizarea excesivă care se înregistrează acum, nu doar în statele conduse de dictatori și oligarhi, nu este justificată economic și moral. Mai mult, s-a transformat într-un „butoi de pulbere” social. Scopul creșterii trebuie să fie în beneficiul general (nu uniform) pentru ca cetățenii să aibă încredere și implicare, altfel vor „acționa” ca în socialism. Și democrațiile șchioape, ca cea românească, sunt afectate de „îmbogățiri fără justă cauză”, repartizare anormală a beneficiilor între cetățeni sau zone ale țării etc. O bună guvernare urmărește obținerea echității sociale ca rezultat al creșterii economice. Altfel…
