Un subiect sensibil, cu potențial de a deranja politica României, dar nu numai, este cel al mișcărilor șocante pe plan economic (nu doar economic!) la care recurg marile puteri. În zilele noastre, asistăm la războiul tarifelor declanșat de SUA împotriva întregii planete – atât adversari, cât și aliați – sau la șantajul monopolist al Chinei în furnizarea de minerale (pământuri rare, cobalt, litiu etc.), ca să mă refer doar la cele mai vizibile acțiuni.
Ne întrebăm dacă marile puteri generează, în mod deliberat, harababură, șocuri și perturbări pe piața mondială, în scopuri economice și geopolitice. Pentru mine, răspunsul este clar pozitiv. Modalitatea de control a economiei mondiale prin acțiuni în forță nu este nouă, dar surprinderea este esențială. Nesiguranța generată în urma șocurilor este, de fiecare dată, în avantajul celui care le produce.
Se arată „cine este șeful”, se pune în practică un șantaj nedeclarat și se asigură dominația în zonele de maxim interes (aprovizionare, finanțare, cercetare tehnologică sau controlul rutelor de transport), dar și în planul ordinii geopolitice mondiale.
Contestarea actualei realități se manifestă tot prin aceste mecanisme, în „războiul economic” fără sfârșit din lume (vezi ofensiva Chinei, Indiei, Vietnamului etc.). Victimele acestor politici șocante sunt statele mici și mijlocii, mai ales dacă nu au avut inspirația de a se alătura unei alianțe puternice (SUA sau ASEAN, spre exemplu). „Unirea face putere” nu este doar un slogan.
Modul în care marile puteri declanșează, provoacă și opresc șocurile în cazul acestui război economic la scară mondială nu întâmpină rezistență – aceasta fiind inutilă – din partea celorlalți parteneri comerciali ai planetei, decât la nivel declarativ. România nici măcar nu scoate o vorbă pe acest subiect.
Și asta în condițiile în care războiul comercial este, în foarte multe cazuri, prima etapă a unei confruntări militare. Chiar nu se poate face nimic împotriva „violenței economice” (termenul îmi aparține)? Trebuie să acceptăm, resemnați, efectele dure ale unor politici care nu respectă normele Organizației Mondiale a Comerțului (agenție ONU!), pe care chiar și ”puternicii zilei” s-au angajat să le respecte?
Să acceptăm politica de agresiune și dictat? Nu putem să ne opunem eficient? Da!
Soluția statelor dezavantajate de șocurile politice și economice agresive rezidă în capacitatea de adaptare și contracarare. Pentru a realiza o rezistență eficientă, este necesar ca „cei mici, slabi, dar mulți” să se alieze, să folosească împreună pârghiile ONU, care îi protejează la nivel mondial (legislativ și economic), și să-și valorifice atuurile proprii (care nu sunt puține – vezi potențialul uman în cercetare-dezvoltare, la care râvnesc ”cei mari”).
Aceste soluții ale statelor mici și mijlocii sunt mai valabile acum decât oricând și pentru că forța lor a crescut pe plan mondial, atât economic, cât și politico-diplomatic. Nu mai sunt supuse unei bipolarități dominate de două superputeri.
Viitorul sună bine? Da, în cele mai multe ipoteze. Dezvoltarea tehnologică s-a extins exponențial, iar accesul la descoperiri nu mai poate fi blocat de politicile monopoliste. Mințile sclipitoare, prezente peste tot în lume, vor domina puterile militare. A sosit timpul geniilor. Sperăm să acționeze în „tabăra corectă”!
Ordinea mondială actuală trebuie păstrată și actualizată. Nu există alternativă viabilă, iar un adevăr rămâne etern în politica mondială (valabil și pentru România): „În relațiile internaționale nu există iubire, doar interese!”
