În acest articol vreau să abordez un subiect etern în spațiul public intern și mondial, respectiv apariția și manifestările „îmbogățiților de război”. Conflictele din Ucraina, Gaza, Congo, Africa de Vest etc., care au crescut exponențial în intensitate, au determinat și o creștere fantastică a cheltuielilor și comenzilor de arme, muniție și echipamente militare. Europa, după 80 de ani de existență pașnică și prosperă sub „umbrela nucleară americană”, a realizat că trebuie să își crească procentul din PIB aferent apărării, să-și revitalizeze industria de apărare și să se pregătească de un conflict major cu hoardele Estului. Schimbările majore de strategie europeană și mondială, sumele imense care se alocă apărării și necesitatea de creare a unor forțe armate moderne au mobilizat, normal, și furnizorii din domeniu. Iar doritorii de îmbogățire rapidă au apărut, ca de fiecare dată în istorie!
Rolul producătorilor de armament în declanșarea războiului este mult mai redus decât se spune și s-a fixat în mentalul colectiv. Din simplul motiv că permanent există comenzi de echipamente militare la nivel mondial, dar și datorită capacității acestor industrii de a se adapta la producția civilă („să facem din arme pluguri” spuneau comuniștii, deși cheltuiau imens pentru înarmare!). Se îmbogățesc de pe urma războaielor și cei care asigură finanțarea, transportul militar, combustibilul, materialele de construcție necesare consolidării, hrana soldaților, ca să mă refer doar la câteva necesități absolute ale armatelor. Toți contribuie la derularea conflictului, dar nu au rolul determinant în declanșarea sa, cum suntem făcuți să credem. De ce? Pentru a distribui vina declanșării crimelor și distrugerilor de pe umerii adevăraților „bolnavi care ne conduc”. Lumea afacerilor doar se adaptează și folosește oportunitățile create de cei care doresc, spre exemplu acum, o nouă ordine mondială. Pot fi considerați complici la masacre beneficiarii legali ai războaielor, cum parțial au fost considerați în procesul de la Nurnberg? O dispută eternă!
Realitatea ne-a demonstrat că în timp de război corupția ajunge la cote maxime, deși funcționează Legea Marțială. Licitațiile sunt trucate, prețurile urcă până la cer fără justificare și, culmea ticăloșiei, materialele livrate nu sunt de calitate (sau sunt falsuri grosolane) și pun în pericol viața soldaților (vezi scandalurile din Rusia). Astfel apar îmbogățiții de război, atât din zona oamenilor de afaceri (citește țepari ticăloși), cât și dintre militarii însărcinați cu aprovizionarea (clienți ai Curții Marțiale). Un aspect sesizabil la nivel mondial în ce privește vânzarea de arme și echipamente militare este aprovizionarea ambelor părți în conflict, comerț care se desfășoară doar cu acordul statelor care găzduiesc producția. Să devină o politică comercială de stat încurajarea uciderii reciproce este abominabil. În timpul războiului Iran – Irak (1980-1988), România, pe ascuns, a făcut-o!
Un mare afacerist al secolului XX ne spunea că marile afaceri trebuie să înceapă când „încă curge sânge pe străzi”. Acest adevăr a fost demonstrat și de fiecare dată este după război, când reconstrucția și edificarea ordinii mondiale hotărâte de învingători au generat averi fabuloase și cei mai mulți miliardari. S-au construit imperii pe cadavre în economie, geopolitică etc., dar pentru o perioadă de timp s-a instaurat și bunăstarea generală (80 de ani după Al Doilea Război Mondial). Se poate păstra pacea prin alianțe puternice între potențialele victime (NATO, spre exemplu) și sprijinirea ONU în acțiunile sale. Iar furnizorii militari pot câștiga foarte bine și adaptând producția la piața specifică păcii! Câștigă și respect!
