Când vorbești de economie trebuie să fii lucid și reținut în limbaj. Dar văzând strategia lui Trump în relațiile internaționale am să fac o excepție și o să vă întreb pe dumneavoastră dacă e o nebunie sau o abordare novatoare a tranzacțiilor. Personal, nu mi-am formulat încă o opinie. Dacă ne uităm puțin în trecut (deși ar trebui mai mult pentru a nu repeta greșelile), vom vedea că războiul tarifelor ridicate puternic și fără avertismente din timp nu este o noutate în istoria SUA, dar nici în cazul altor națiuni puternice economic. Tot istoria economiei ne comunică rezultatele total diferite ale aplicării de taxe vamale uriașe la importurile pentru piața SUA. Dacă la sfârșitul secolului XIX tarifele imense au determinat mutarea producției industriale din Europa în SUA, lumea nouă devenind „atelierul planetei”, în 1930, o politică economică similară a generat o scădere a consumului și, normal, a producției, urmate de un șomaj imens. Diferite momente, diferite condiții de piață, diferite abordări și rezultate total diferite!
Efectele pe termen scurt le putem vedea și nu greșim dacă le considerăm bulversante. Cu puține excepții (în primul rând „sfătuitorii” lui Trump), mari economiști ai lumii nu consideră aceste creșteri explozive de tarife o măsură pozitivă. În primul rând, afectează puternic încrederea în piață atât a consumatorilor, cât și a investitorilor și subminează predictibilitatea economiei mondiale sau naționale, un adevărat blocaj în dezvoltare. Cine mai „bagă banul” dacă viitorul este incert? Poate cei cu informații din culisele politicii de vârf. În același timp, trebuie să recunoaștem că deficitul comercial în defavoarea SUA este imens și trebuie redus. Această anomalie este perpetuată de după război, când, pentru refacerea economiilor europene distruse sau încurajarea dezvoltării „lumii a treia”, taxele vamale americane au fost de trei-patru ori mai mici decât ale partenerilor comerciali (vă aduceți aminte de „clauza națiunii celei mai favorizate”?). Este necesară o reașezare a tarifelor percepute de toate statele pentru a respecta regula supremă în comerț, respectiv win-win. Să câștige toți sau, cum se spune pe la noi, „toată lumea să trăiască”! De condamnat, însă, este politica economică brutală, de dictat și amenințare practicată de Trump & co. Iar partenerii vor replica în același mod (vezi șantajul cu minerale „sensibile” practicat de China, spre exemplu).
Economia mondială este prea complexă pentru a fi lăsată la cheremul politicienilor, mai ales dacă consideră și că se pricep (vezi „geniul Carpaților” și inițiativele sale care au dus la introducerea cartelelor pentru alimente în anii ʼ80). De dorit și în mare parte se întâmplă ca schimburile de mărfuri și servicii să se desfășoare după normele acceptate internațional și urmărite de Organizația Mondială a Comerțului, o agenție ONU. Normele sale de bune practici constituie fundamentul contractelor în comerțul mondial, sancționează abuzurile de putere economică sau monopolul pe care unele națiuni sau companii îl dețin (rezerve minerale, energie sau control al rutelor de transport, spre exemplu) și evită războaiele comerciale. În dese cazuri, războaiele comerciale au degenerat în conflicte armate de-a lungul istoriei moderne și contemporane. Un „jandarm mondial” precum ONU și agențiile sale pe domenii este absolut necesar într-o lume a afacerilor dominată exclusiv de interes!
Țările mici și mijlocii, precum România, pot supraviețui și se pot dezvolta în această lume complexă și în rapidă schimbare acționând doar în alianțe, cum avem și noi șansa să se întâmple acum (UE și NATO). Pentru gustul meu suntem cam prea liniștiți sub umbrela celor două organizații economice și politico-militare. Nu ar strica câte un imbold sau șut, dacă vreți, pentru a ne scoate din „dulcea reverie”. Ce spuneți, domnilor politicieni? Sunteți conștienți de asta?
