Îmi propun să abordez în acest articol un subiect cu care sunteți bombardați zilnic, dar dintr-un unghi diferit și pe nedrept ignorat. Este vorba de patriotism și de modul în care știm și nu prea vrem să ne promovăm valorile umane (cu excepția sportivilor), materiale, culturale (doar mănăstirile) sau gastronomice (doar mici și sarmale). Având în vedere specificul acestei rubrici, vreau să mă refer la patriotismul economic, care, consider eu, nu există în realitate, în proiectele naționale sau zonale nu este amintit, în discursul demnitarilor apare tangențial și neconvingător. De ce? Ne este frică de subiect pentru că sunt șanse să eșuăm în ridicol precum activiștii de până în 1990, care elogiau „marile realizări ale iepocii„? Chiar nu avem proiecte reușite cu care să ne putem mândri, precum autostrăzi inaugurate sau în construcție, creșterea exportului de 11 ori din 1990, poziția fruntașă în producția de autoturisme în UE (peste Italia, ca număr) etc. Sau a trecut „moda” patriotismului economic și ne „închinăm” exclusiv la realizările altora? Sau este vorba de nepricepere în promovare, lene și prostie în instituțiile din domeniu? Consider că exagerat de mult din toate acestea!
În afara declarațiilor de patriotism economic trebuie să ne manifestăm în acest sens prin achiziționarea de produse și servicii autohtone. Dar nu doar pentru că sunt „made in Romania”, cum făceam până în 1990 din lipsă de alternative. Este patriotic să le achiziționăm pe cele românești dacă sunt la prețuri și calitatea celor de „afară”. Nu ajutăm economia cumpărând produse românești proaste, doar amânăm adaptarea (sau falimentul) producătorului la cerințele pieței. Aici și autoritățile trebuie să intervină prin taxarea suplimentară a produselor subvenționate mascat de statele care doresc adjudecarea pieței naționale în totalitate (cei din Extremul Orient) și asigurarea unui mediu concurențial echitabil.
În puținele cazuri în care patriotismul economic se manifestă, avem de a face cu declarații verbale, de regulă în campanile electorale, și care nu se concretizează în acțiuni de promovare națională sau zonală decât în rare cazuri și total amatoristic. „Lumea bună” românească este, în general, snoabă și cosmopolită, s-a „obișnuit” foarte repede cu produse străine (vezi alimente, haine, mașini etc.) și se manifestă patriotic la Paște și Crăciun, când consumă sarmale și poartă ia națională. Am impresia că și purtatul iei a fost impus de „afară”!
Să căutăm „vinovații” acestei stări de fapt, puțin normale, cred eu. Prima întrebare se referă la cei responsabili de formarea, promovarea și chiar impunerea printr-un marketing agresiv a „dragostei” pentru produsele autohtone. Cine sunt ei, în care instituții de stat activează, ce proiecte pe termen scurt sau mediu au, cum colaborează cu producătorii privați și în fața cui raportează realizările? Au o prezență revoltător de discretă. Și câtă nevoie este de activitatea specialiștilor în promovarea patriotismului economic în turism, spre exemplu, ca să fiu mai concret. Din păcate, ne rezumăm la prezența la târguri internaționale cu afinată, plăcinte sau dansuri populare. Categoric amatorism și ineficiență.
Suntem membri ai unei alianțe economice foarte puternice (UE) și ne bucurăm de sprijinul partenerilor sub toate formele. Trebuie să manifestăm și un patriotism economic european? Categoric da, având în vedere și asaltul produselor din Asia și al serviciilor din America de Nord asupra pieței europene. O UE puternică face posibilă și o Românie puternică. Evoluăm spre „Statele Unite ale Europei” păstrând limbile naționale și cultura specifică fiecărei țări, dar trebuie să fim și europeni. Este marea șansă a noastră!
