Suntem membri ai UE din 2007, una dintre cele mai mari realizări ale națiunii din întreaga istorie. Avantajele apartenenței la această alianță economică (în primul rând!) dar și social-culturală sunt absolut evidente. „Costurile” integrării europene sunt infinit mai reduse decât beneficiile și se regăsesc, în primul rând, în zona cedării de suveranitate, deciziile UE fiind acceptate ca primordiale față de legislația națională, care trebuie să se coordoneze cu ele. Ca regulă, aceste decizii reflectă un plus de democrație față de legile existente și contribuie la perfecționarea sistemului juridic național, „virusat” încă puternic de acte normative emise până în 1990. Din păcate, practica judiciară a rămas prizonieră unei mentalități postsovietice marcate de colaborări secrete (protocoale cu „serviciile”!) și practici abuzive.
În același timp, interesele imediate ale României (ca în cazul tuturor țărilor) nu concordă în diferite capitole ale politicilor Uniunii cu proiectele de decizie sau cu interesele altor state membre. Apare evident necesitatea negocierilor și aproprierii intereselor naționale (practic permanent economice) cu politica UE. Evoluția Europei și a lumii în general determină și adaptări, corectări sau abordarea de subiecte noi în politicile UE și, implicit, ale statelor membre. Este o dinamică permanentă și este bine astfel, pentru că sistemul legislativ european nu se transformă într-o piedică a dezvoltării, mai ales acum, când evoluțiile economice sunt atât de rapide.
Ce a adus pozitiv României și cetățenilor ei aderarea la UE și implicit adaptarea la cerințele alianței pe plan economico-social și care sunt restricțiile pe care trebuie să le respectăm? Venitul mediu pe locuitor în România a atins 80% din media europeană, deși a pornit de la 45% în momentul aderării. Fondurile de coeziune (banii pentru dezvoltare) acordate de UE sunt de trei ori mai mari decât cotizația de membru a alianței, rezultând, în cifre absolute, o sumă totală de peste 65 de miliarde de euro susținere gratuită pentru România. Aceşti bani au fost obţinuţi prin proiecte de infrastructură, de subvenții agricole, de sprijin pentru zonele și persoanele defavorizate, în activități cultural-sportive etc. Practic, în toate domeniile vieții! În urma acestor programe europene au fost realizate condițiile ca țara noastră să aibă o poziție demnă pe plan european. Depinde doar de noi dacă ajungem o națiune mediu dezvoltată în lume!
Restricțiile pe care trebuie să le suportăm, ca toți membrii Uniunii, se referă la domeniul juridic, transparența în politică și administrație, politicile agricole și de mediu, tratamentul minorităților, libertatea presei etc. Multe din aceste directive au cam deranjat autoritățile, mai ales că de respectarea lor depindea și finanțarea diferitelor proiecte. Primești dacă îndeplinești directivele! Conformarea, chiar dacă pare la început o condiționare forțată, se dovedește favorabilă în timp dezvoltării. Iar reformările absolut necesare se întâmplă mai rapid și mai aproape de cerințele pieței și colaborării internaționale. Să le spunem „pilule” amare, dar cu efect pozitiv!
Pentru adepții izolării trebuie spus că nu suntem Elveția (singura țară de succes fără resurse din Europa), nu avem vecinii ei (nu a fost atacată de secole) și suntem în calea agresiunii permanente. Aderarea la UE a fost un vis al tuturor conducătorilor patrioți ai acestei țări, chiar dacă Alianța s-a numit Mica Antantă, Mica Înțelegere sau au fost doar tratate cu un vecin. Se dorea (sper să se realizeze) Statele Unite ale Europei, cu păstrarea identității culturale și de limbă, excluzând războiul! Cât de pregătiți suntem? Trebuie să fim „împinşi de la spate” de noi directive și recomandări?! E bine și așa!
