Suntem în plin război comercial. Și nu trebuie să-l facem vinovat doar pe Trump pentru acesta, deși politica sa brutală și chiar primitivă (îmi asum exprimarea) de impunere a tarifelor a bulversat piețele mondiale. Războiul comercial a fost declanșat după 2010 de politica agresivă a țărilor care își bazează creșterea economică pe export (China, dar și nou-veniți pe piață, precum Vietnam, Bangladesh, India etc.) și care ignoră reglementările Organizației Mondiale a Comerțului (fostă GATT) sau normele de mediu pe care teoretic le-au acceptat semnând Acordul de la Paris.
Asistăm la o concurență clar neloială stimulată și de subvenții ascunse, șantaj cu minerale sau produse „sensibile” (litiu, pământuri rare, cobalt etc.) sau politici discriminatorii privind accesul reciproc pe piață, ca să enumăr foarte puține fenomene „neortodoxe” în relațiile economice internaționale. Sper ca această confruntare economică să nu se transforme în una armată, cum s-a întâmplat în perioada premergătoare războaielor mondiale.
Războiul comercial prezent se manifestă sub toate formele, dar „arma tarifelor” este cea mai vizibilă în spațiul public, cauzând și cele mai puternice efecte. Este justificată folosirea tarifelor în relațiile comerciale? În cele mai multe cazuri această modalitate de „reglare de conturi” este abuzivă, nu corectează anomalii comerciale și determină neîncredere între națiuni. Dar sunt și situații în care modificarea tarifelor impuse unor țări, zone, grupe de produse sau servicii sunt de natură a corecta politicile comerciale incorecte, promovate de unele țări sau companii foarte puternice. Folosirea tarifelor pentru sancționarea dumpingului, protejarea industriilor „strategice” naționale sau menținerea locurilor de muncă, în perioade de criză mai ales, sunt justificate. În esență, folosirea tarifelor trebuie să fie o excepție și nu o regulă! Și utilizată împotriva celor care încalcă normele de bune practici (ale OMC) în relațiile comerciale. Nu doar tarifele sunt folosite ca arme în confruntarea economică mondială. Se folosesc sancțiuni financiare (amendarea celor incorecți sau cu un comportament monopolist, precum titanii din rețelele sociale), controlul strict al acordării de licențe de import-export (vezi controlul vânzării de cipuri) sau chiar, în ultimă instanță, impunerea embargoului (cazul Rusiei acum).
Aplicate cu bună-credință și împotriva celor vinovați, sancțiunile economice sunt și vor rămâne măsuri salutare, menite a corecta și proteja relațiile comerciale, dar și a pedepsit încălcarea reglementărilor internaționale. Sancțiunile abuzive folosite pentru obținerea unor avantaje economice sau șantaj comercial conduc către distorsionarea pieței mondiale, încetinirea sau chiar blocarea dezvoltării unor ramuri și, în final, către un război comercial cu efecte negative generale. Apare în acest moment o întrebare legitimă: De ce avem un război comercial pe plan mondial în 2025? Este vinovată politica lui Trump, dar nu doar ea! Deficitele comerciale imense și pe termen lung ale SUA în comerțul cu China și UE (dar și cu alte țări cu forță economică mai redusă) nu mai pot fi suportate. Iar aceste deficite erau generate de taxe vamale reduse (SUA impunea cam 3,5% produselor din China și plăteau peste 10% când exportau chinezilor!). Acest regim al taxărilor vamale era valabil și cu UE. Renegocierea se impunea, dar putea fi făcută cu „mănuși de catifea”. Creșterea abruptă a taxelor vamale a afectat, ca orice măsură de „pedepsire”, cel mai dur statele cu economii slab dezvoltate. Și asta, consider eu, este efectul cel mai rău!
Soluția, într-o economie ideală și imposibilă peste tot, este aplicarea normelor și reglementărilor OMC. Iar în cazul disensiunilor, apelarea la arbitraje comerciale internaționale. Războiul comercial trebuie să fie ultima măsură!