Acest articol va apărea târziu după „bomba lui Trump” privind taxele impuse de SUA tuturor importurilor. Refuz să abordez subiectele fierbinți pentru a nu intra pe teritoriul ziariștilor care susțin zilnic cotidianul și vreau să am și o imagine de ansamblu a temei după ce s-a „răcit”. Sper că părerea mea să nu fie contrazisă total de realitate. Până la negocieri (care sper să se încheie într-un termen rezonabil și cu cedări reciproce), SUA impun o taxă de minimum 10% pentru 200 de state (excepție fac Rusia și Bielorusia) și diferă în funcție de nivelul perceput de fiecare partener. Toți partenerii SUA percep taxe mai mari și apare (a apărut) momentul în care nivelurile trebuie să se apropie. Abrupt, nu în mai multe etape sau în alte forme de „netezire” a diferențelor (scad și ceilalți taxele, spre exemplu).
Pentru o mai bună lămurire a acestei lovituri dure trebuie să analizăm situația postbelică și modul în care SUA au tratat statele învinse, comparativ cu URSS, care au jefuit ani în șir și au impus schimburi comerciale dezavantajoase în „lagărul socialist” (spre exemplu, în anii 50, România a vândut „țărilor prietene” cu 30% mai ieftin și a cumpărat cu 15-20% mai scump decât pe piața mondială). SUA au finanțat refacerea economiei (planul Marshall pentru Europa de Vest, cea de Est a refuzat prin vocea URSS, și Planul McArthur pentru Japonia), continuate cu facilități vamale (Clauza națiunii cele mai favorizate extinse), care s-au menținut și după anul 2000, când multe state i-au ajuns din urmă pe americani sub toate aspectele economico-sociale, dar nu și militar. Chiar dacă nu s-au exprimat pe față până acum (Trump rupe tăcerea), mulți politicieni și cetățeni SUA consideră că aliații ajunși bogați trebuie să contribuie la cheltuielile de apărare și să nu mai beneficieze de „discriminare pozitivă” (adică favorizare de trilioane de dolari în timp în comerțul cu SUA). Este o formă de win-win (câștig reciproc) în relațiile interstatale? Mulți spun că da. Și eu! După cum ați remarcat, am făcut pe „avocatul diavolului”, și asta pentru că în media noastră (până în prima jumătate a lunii aprilie) informațiile apăreau doar din zona Europei, României sau a altor state, iar „inculpatul” nu avea dreptul la apărare. Această realitate nu scuză comportamentul deplasat (spus blând) al echipei Trump cu efectele sale pe piață.
Efectele pe termen scurt ale „lovituri de piață” vor fi resorbite doar parțial, neliniștea și neîncrederea (elemente foarte importante în viața economică) au nevoie de timp pentru a se atenua și contramăsurile vor fi prezente. Trebuia acest șoc dur pentru a convinge planeta că „jandarmul” a sărăcit, obosit și dorește ajutor? Probabil că da. Să diminuăm pierderile și să „refacem ordinea mondială”, dar nu în varianta chino-rusească.
Va crește bugetul federal american consistent? Sunt puțin optimist pentru că aceste măsuri vor slăbi (diminua) piața. Vor atrage SUA investiții masive din partea celor care depind de piața lor? Probabil că da, dar SUA nu vor deveni noul „atelier al planetei”. Va rămâne Asia. Lumea dezvoltată are capacitatea de a se adapta noilor condiții, deși lovitura vine concomitent cu conflicte în Ucraina, Orientul Mijlociu etc., ce impun și cheltuieli de înarmare suplimentare. Probleme sunt pentru statele slab dezvoltate și puternic dependente de piața americană (Asia de Est și Sud, în principal). Sper ca aceste bariere să nu creeze masiv șomaj, migrație, instabilitate etc.!
Unde este România în această lume în schimbare? Are suficientă „gimnastică de piață” economia pentru a se adapta fără pierderi mari? Cred că da. Și nu mă refer deloc la conducători. Cam sunt pe „stil vechi”. Foarte vechi!
