N-a zis-o!

Încercați să-i clătinați unui intelectual din oricare mediu, chiar universitar-academic, convingerea că Malraux n-a spus niciodată „Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”: veți fi privit cu milă, suspectat de incultură și bănuit de vinovată neducere la biserică. Citatul cu pricina s-a lipit de mentalul nației mai strâns decât marca de scrisoare: pas de-l mai desprinde! Reciteam zilele trecute „Convorbirile de la Rohia”, unde învățăcelul încearcă să-l aducă pe monahul Steinhardt în matca propriei sale suficiențe: „Se știe bine că Malraux zicea că secolul XXI va fi religios ori nu va fi deloc”. Va să zică, odată că „se știe” (deci, nu se discută) și-n al doilea rând că „se știe bine” (adică, nu-ncape nici o îndoială). A primit un răspuns total neașteptat, Steinhardt asigurându-l că astfel de prognoze „le bănuiește de o oarecare neseriozitate”. Nu știu dacă monahul era la curent atunci cu dezmințirile de-a dreptul vehemente ale lui Malraux („Mi-au pus în gură că secolul XXI va fi religios. N-am spus asta niciodată, bineînțeles, pentru că n-am de unde să știu” – interviu în „Le Point”, dec. 1975), dar pentru el era limpede că nu se poate acorda credit unor astfel de afirmații categorice riscante, aventuriste chiar.
Bine cunoscuta sentință, Malraux, ministru al Culturii fără diplomă de liceu (închipuiți-vă ce ar însemna asta la noi!), ar fi formulat-o într-o conversație dintr-un birou, fiind redată apoi în fel și chip de diverși conlocutori. Scriitorul își corecta ades spusele, revenind spre a le nuanța ori chiar nega în totalitate, conform unei conduite lejere ce-i permitea să trateze „en passant” teme de (prea) mare gravitate pentru destinul omenirii. Oricum, nu-i vorba despre un citat. De scris, Malraux n-a scris niciodată propoziția silnic atribuită, ba, de câte ori a avut prilejul, a protestat și a dezmințit.
Să zicem, însă, că afirmația ar fi reală și-i aparține. Va fi secolul XXI fatalmente religios? Ce trebuie înțeles prin „religios”? Lecțiunea cvasigenerală de până acum a fost religios = creștin, drept pentru care a fost entuziast acceptată atât de catolici, cât și de ortodocși. Clericii noștri o păstrează cu evlavie în rastelul cu armele cele mai eficace, utilă și-n apărare, și la atac. Ar fi rămas probabil bună-n grad dacă evenimentele ultimului deceniu n-ar fi atras dramatic atenția Europei că „musulman” tot religios înseamnă, ba încă iscându-se și amenințarea fanatismului. Coranul va oblădui religiile lumii? Negându-și paternitatea predicției, Malraux a ratat accederea la râvnita calitate de vizionar: trăind destulă vreme în Indonezia, experiența din lumea musulmană l-ar fi îndreptățit să emită proorocirile catastrofice pentru Europa și europeni. Culmea: nu-i exclus ca viața să confirme… ceea ce n-a prezis!
A doua chestiune se referă la exactitatea traducerii: dacă a spus cele ce i se atribuie, oricum, nu „religios” era cuvântul, ci „mistic”. Și nu-i deloc tot una! Cartea lui Jean Vernette, apărută în traducerea la noi (Editura „Corint”) chiar așa se intitulează, „Secolul XXI va fi mistic sau nu va fi deloc”. Greu de înțeles cum și de ce s-a preschimbat „mistic” („ascuns, neștiut, tainic”, din gr. mystikos) în „creștin” („care aparține creștinismului”), sinonimia fiind exclusă; după care intră în scenă și al treilea termen: „spiritual”, ce trimite discuția în complicate meandre filosoficești și, până la urmă, într-o aporie: Marlaux ar fi rostit „mistic” și nu „creștin”, dar poate mai degrabă „spiritual”… De fapt, n-a spus nici una, nici alta, nici cealaltă. Dacă nu cumva ar trebui citit, cum sugerează unii, în cheia „Secolul XXI va fi creștin, sau deloc creștin”. Oricum, de convins lumea că Malraux n-a spus… ceea ce n-a spus va fi aproape imposibil.
PS
Pamblica ministrului Valentin Popa face… valuri! Demnitarul a primit cadou o Gramatică a limbii române – nu era rău dacă cei care i-au înmânat-o îi dădeau citire mai înainte: ar fi putut constata că nu acuzatul, ci chiar domniile lor sunt cei care o încalcă. „Pamblică” figurează în DEX ca variantă la „panglică”. Tot ce-i tezaurizat în DEX este acceptat ca viu și corect în limba română. Decizia aparține utilizatorului și includerea cuvântului într-un text n-are cum fi eroare… „gramaticală”. Profund incultă și incorectă a fost însă adresarea „(Valentin Popa) CA ȘI MINISTRU”, utilizată din belșug de zeflemisitori. N-o recomandă și n-o acceptă nici o gramatică; abia aici avem de a face cu un semn clar al urechismului primitiv, gata oricând să adopte orice prostioară dacă-i rostită (tot de un semialfabetizat) la radio sau la tv. Vorbim, nu gândim!