FOTBAL CLUB CETATEA

N-a mai fost minutul 94. A fost 84



Faza unicului gol al meciului
Faza unicului gol al meciului

– Într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a a Diviziei B, Cetatea Suceava – Laminorul Roman 1-0 (0-0)
Partida de sâmbătă de pe Areni dintre Cetatea și Laminorul a debutat în trombă. Era abia minutul 3 când romașcanul Popa a intrat decis în suprafața de pedeapsă a sucevenilor unde a fost acroșat de Petrea. Penaltyul acordat de centralul Ciprian Amarandei a fost însă irosit de căpitanul oaspeților, Gabriel Dinu, care a trimis balonul în stâlpul din dreapta al porții apărate de juniorul Mihai Luca. Această fază avea să fie însă singurul eveniment important al primei reprize. Cu teama retrogradării în suflet, cele două echipe s-au angajat într-un meci de uzură, simplist și puțin spectaculos, care a produs rar emoție în rândul celor 2.500 de spectatori prezenți pe stadion. Fotbaliștii pregătiți de Ioan Radu nu au reușit mai deloc în să străpungă apărarea aglomerată a Laminorului, singurele ocazii de gol din primele 45 de minute ale întâlnirii venind în urma unor șuturi de la distanță trimise de Roman și Băsăscu. Profitând de retragerea totală în apărare a formației oaspete după reluare, sucevenii trec prima dată pe lângă gol prin Băsăscu în minutul 51, când șutul centrare al acestuia a șters bara porții lui Zebreniuc. Peste numai un minut, cel mai bun fotbalist al Cetății în partida de sâmbătă, Mihai Roman, a driblat trei adversari, a șutat violent de la marginea careului de 16 metri, însă tânărul portar romașcan a respins cu greutate balonul în corner. Același Roman a avut șansa deschiderii scorului în minutul 57, dar s-a pripit și a șutat pe lângă poartă din poziție excelentă. Andrieș a fost foarte aproape să-și îngroape fosta echipă în minutul 75, când a reluat un balon cu capul milimetric peste transversală. Ținând pasul cu moda instaurată pe Areni în acest retur, Cetatea a înscris golul victoriei cu 5 minute înainte de final, când puțină lume mai spera că se mai poate repeta deznodământul din meciurile cu Precizia Săcele și Gloria Buzău. Băsăscu a executat foarte bine o lovitură liberă din colțul careului mare, iar Roman, apărut foarte bine pe colțul scurt, a plasat balonul cu capul chiar lângă bara laterală. Partida s-a încheiat cu parada foarte frumoasă a lui Zebreniuc la lovitura de cap trimisă de Cioran sub transversală.
FC Cetatea a evoluat în formula M. Luca – Butnaru, Berezoschi, Bordianu – Petrea, Roman (89 Cioran), Sitaru, Băsăscu, Rață (56 Prisacă) – Andrieș, V. Dinu (75 Gavrilescu). Antrenor Ioan Radu.
Laminorul a jucat în alcătuirea Zebreniuc – M. Marin, Sohlein (89 Vlaicu), D. Marin – Codreanu, Pătrașcu (84 Bucovanu), G. Dinu, Popa, Stîngaciu (61 Cozma) – Țapu, Harbuzaru. Antrenor Toader Șteț. Gabriel TODERAȘCU
Rezultatele complete din Seria I:
FC Brașov – Precizia Săcele 2-0
Gloria Buzău – FC Botoșani 4-0
Callatis Mangalia – Dacia Unirea Brăila 2-0
Petrolul Moinești – FCM Târgoviște 0-2
Ceahlăul Piatra Neamț – Forex Brașov 3-0
Portul Constanța – Dunărea Galați 1-2
Midia Năvodari – Altay Constanța 0-3
După etapa de sâmbătă, clasamentul Seriei I arată astfel:
1. Ceahlăul 23 17 4 2 51-15 55 p. +19
2. Forex Brașov 23 13 4 6 35-25 +10
3. FC Brașov * 23 12 7 4 37-15 42 +7
4. FC Botoșani 23 13 3 7 25-19 42 +9
5. Dacia Brăila 23 9 7 7 27-23 34 +1
6. Alray 23 10 4 9 24-23 34 +1
7. Cetatea 23 10 3 10 33-29 33 -3
8. Precizia Săcele 23 8 9 6 16-15 33 0
9. Dunărea Galați 23 9 5 9 23-22 32 -4
10. Gloria Buzău 23 8 6 9 23-19 30 -6
11. FCM Târgoviște 23 6 8 9 19-21 26 -7
12. Callatis 23 7 5 11 22-32 26 -10
13. Laminorul Roman 23 6 6 11 23-30 24 -9
14. Portul 23 6 6 11 25-43 24 -9
15. Petrolul Moinești 23 6 5 12 23-31 23 -13
16. Midia Năvodari ** 23 1 4 18 6-50 7 -29
* – Echipă penalizată cu un punct pentru neîndeplinirea baremului.
** – Midia s-a retras din campionat și va pierde toate meciurile cu scorul de 3-0
Ioan Radu: „Ne-am atins scopul”
Chiar dacă recunoaște că jocul nu a avut o calitate deosebită, antrenorul Ioan Radu consideră că scopul principal propus, cucerirea celor trei puncte a fost atins. „Am câștigat un meci tensionat în fața unei formații foarte incomode, care a adus multe puncte din deplasare în acest sezon. Aflați într-o situație incomodă în clasament, fotbaliștii de la Laminorul s-au agățat de orice minge, astfel că am avut dificultăți să ne impunem jocul. Suntem la al treilea meci din acest retur câștigat pe final, ceea ce înseamnă că jucătorii au o pregătire fizică foarte bună și cred în victorie până la ultimul fluier al arbitrului”, a declarat tehnicianul sucevean.



Recomandări

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene