Din ultimul număr al revistei „Dacia literară” (9-10/2012) aflu noutăți… vechi de peste 40 de ani! N-am știut că prietenii lui George Mărgărit încercaseră să ridice un monument în amintirea poetului. Un prim monument, dacă-i putem spune astfel, l-a constituit editarea la „Junimea” a cărții de poezie intitulată „Vulturii amiezii”. Până la urmă, cum se va vedea, avea să rămână unicul…
Amicii lui Mărgărit, Lucian Dumbravă și Horia Zilieru, au izbutit, atunci, să adune de ici-colo versurile risipite de Mărgărit în periodice, alcătuind un volum care, chiar dacă n-a trezit mare ecou în critica vremii, s-a bucurat de interesul publicului, epuizându-se în două săptămâni.
„Dacia literară” publică, sub semnătura lui Iulian Marcel Ciubotaru, un articol ce include două scrisori inedite. Prima, semnată de Lucian Dumbravă și adresată lui Const. Mărgărit, fratele poetului decedat, conține propunerea de „ridicare a unui monument” (probabil, bust) la mormântul din pădurea Bârnova, utilizându-se drepturile de autor obținute de moștenitor după apariția „Vulturilor amiezii”. Cea de a doua cuprinde acordul lui C. Mărgărit și sugestii pentru finalizarea inițiativei. N-am cunoștință de ce totul a rămas în fază de proiect. Și n-a fost singurul eșec.
Mai întâi, câteva informații despre poetul mort în 1961 la Sanatoriul Bârnova. „Domnule Mărgărit, dumneata ești o inteligență periculoasă chiar și pentru mine!” – i-a spus G. Călinescu discipolului său de la Iași. A constata, acum, că poetul este uitat e prea puțin spus: de fapt, n-a fost niciodată cu adevărat cunoscut decât în anumite cercuri literare avizate. În amintirile celor din breaslă, „Ghiță” Mărgărit deține loc de invidiat. Lucian Raicu: „Generația mea, în frunte cu Labiș, îi datorează enorm. Această datorie nu va putea fi niciodată plătită. Într-o epocă de grăbită neglijare a valorilor de cultură, cum a fost aceea în care am deschis eu ochii, Mărgărit ne-a trezit la realitate.”
Poetul a murit ca vai de el, de ftizie, și-i îngropat în cimitirul ofticoșilor dintr-o poiană sfarogită ce mai ocrotește și alte morminte, la fel de modeste. Cum n-avea barem o cruce de Doamne-ajută la căpătâi, în preajma revoluției (na, că am preluat titlul lui Stere!) l-am rugat pe fostul director al Combinatului de Utilaj Greu, ing. Al. Dumitrache (de curând trecut și el în lumea umbrelor) să ajute Asociația Scriitorilor în construirea unui însemn funerar onorabil. Dumitrache a cerut o schiță și i-am desenat o cruce-orgă, alcătuită din mănunchiuri de țevi cu lungimi și diametre diferite, a căror dispunere în buchet sugera silueta simbolului creștinesc. Tuburile metalice erau, în partea de jos, tăiate oblic, astfel că, din când în când, vântul izvodea un vuiet ușor, ca venind de pe altă lume. Am instalat crucea, s-a petrecut slujba religioasă și, a doua zi, am revenit la Bârnova, pentru a face plățile celor ce au turnat betonul. Crucea… ia-o de unde nu-i! Cântărea mai bine de un chintal, a tentat hoții de fier vechi, care, peste noapte, au șterpelit-o: betonul nici n-apucase să facă priză! Dumitrache nu s-a dat bătut: „Facem alta, și-o fixează oamenii mei, într-o tonă de beton!” Și într-adevăr, a construit a doua cruce-orgă; țevile fiind de alte dimensiuni și tăiate drept, vuietul stârnit de vânt era mai grav și mai adânc. Rămânea s-o instalăm. Și a venit revoluția… Cui îi mai ardea de Mărgărit, poezie, cruce, cimitir? Peste ani, am zărit-o depozitată într-o debara la Filiala Uniunii Scriitorilor. O mai fi acolo, n-o mai fi? Oricum, la Bârnova n-a mai ajuns. Așa că Mărgărit a rămas și fără monument, și fără cruce-orgă. N-a fost să fie…
De câte ori trec pe aleile Cimitirului „Eternitatea”, în drum către mormintele părinților, zăresc o altă biată cruce de lemn, amărâtă și uitată. Se află la căpătâiul celui ce a fost prețuitul pictor Sabin Bălașa. La câțiva ani de când a murit, rubedeniile se ceartă prin tribunale pentru împărțirea averii răposatului. O cruce ca lumea nu s-a învrednicit nimeni să-i facă. Cicero spunea că „Vita mortuorum in memoria vivorum este posita” – „Viața celor morți se află în amintirea celor vii”. Dacă se mai află.
