Sub egida Consiliului Județean și a Uniunii Artiștilor Fotografi din Bucovina la Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava se deschide, pe data de 4 iulie a.c., la ora 17,00, expoziția de fotografie cu genericul „My Manhattan” a cunoscutului artist fotograf Valentin Moscaliuc. Chiar de Ziua Americii (se împlinesc 230 de ani de la data de 4 iulie 1776, când, prin adoptarea Declarației de Independență de către Congresul de la Philadelphia, au luat ființă Statele Unite ale Americii) Valentin Moscaliuc (absolvent al Facultății de Filozofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, profesor la catedra de artă fotografică de la Palatul Copiilor din Suceava), care s-a reîntors în luna mai din SUA (unde merge în fiecare an la cei doi copii ai săi, Mihaela, doctor în literatura americană la Maryland, și Valentin, care locuiește la New-York și are două masterate în administrație financiară și contabilitate) ne prezintă o selecție cu 100 de fotografii din cele peste 800 pe care le-a realizat surprinzând străzile din Manhattan ( un oraș situat în centrul marii metropole a New-York-ului) și oamenii pe care i-a întâlnit. „Poate vă veți aștepta – spune Valentin Moscaliuc, care face precizarea că nu este vorba de o expoziție de artă fotografică ci de un foto-reportaj – să vedeți zgârie-nori sau alte obiective din centrul New-York-ului, dar eu n-am căutat decât să surprind strada cu oamenii ei, oameni mai veseli sau mai triști, mai mulțumiți sau mai puțin fericiți, portrete, fizionomii…”. Valentin Moscaliuc, preocupat de peisajul, obiceiurile, tradițiile și monumentele istorice din Bucovina (realizator de filme documentare și reportaje TV, albume, materiale publicitare) a fost invitat de Universitatea de Stat din Salisbury și a prezentat, cu câțiva ani în urmă, o expoziție de fotografie prin care a făcut cunoscută Bucovina în America. De pe pliantul realizat pentru expoziția care va fi deschisă pe 4 iulie a.c., care alături de imagini reproduce câteva citate care configurează universul american, m-am oprit asupra celui care îi aparține lui E.E. Cummnigs: „America face greșeli imense și are păcatele ei uriașe, dar un lucru e sigur: America e mereu în mișcare. Bineînțeles că poate se îndreaptă spre iad, dar cel puțin nu stă pe loc”.






