Scriitorul Ion Drăgușanul lansează joi, 14 iulie, la ora 20:30, la Bizz Café, volumul de versuri intitulat „Cântecele”.
Cartea, apărută cu sprijinul Consiliului Județean Suceava și al Centrului Cultural Bucovina la Editura „Mușatinii”, în colecția „Mircea Streinul”, este ilustrată grafic de artistul plastic Radu Bercea și înregistrează totodată un debut în arta fotografică, întrucât coperta volumului reproduce o fotografie realizată de Maria Rusu (în vârstă de 10 ani), fetița artistului fotograf Victor T. Rusu, președintele Asociației Artiștilor Fotografi din Bucovina.
„Cântecele”, prezentate în lectura lui Ion Drăgușanul (închinate zilei și nopții, apei și casei, vieții și sufletului, ploii și veșniciei, dar și prietenilor, iubirii, cuvintelor, risipirii sau mucenicilor), vor fi alternate cu cântecele (în acompaniament de chitară) lui Andi Drăgușanul, fiul autorului, solistul trupei „Toy Machines”.
Lansarea, care va fi repetată (cu oferirea cărții în dar tuturor celor care vor participa la eveniment) în fiecare joi a lunii iulie, se înscrie în seria acțiunilor de promovare a Festivalului Internațional „Bucovina Rock Castle”, care se va desfășura „La Suceava, în Cetate” în perioada 18 – 21 august.