Meloterapia este o veche practică orientală
Terapia prin muzică, cunoscută și sub numele de meloterapie, este o metodă străveche de tratament. Ea urmărește eliminarea unor afecțiuni organice sau cognitive prin stimularea bolnavilor cu ajutorul sunetelor. Printre beneficiarii acestei metode, se află copiii cu nevoi speciale și cu dificultăți de concentrare și învățare, bolnavii de Alzheimer, dependenții de droguri, bolnavii cu afecțiuni cerebrale, cei cu dureri acute sau cronice, inclusiv femeile însărcinate. Astfel, muzica este folosită ca un factor motivator, ajutându-i în special pe cei mici să dezvolte abilități cognitive, comunicaționale, de socializare sau motorii.
„Meloterapia provine de la o practică mai veche, cu origini în Orient: terapia prin sunete. Aceasta joacă rolul de a asigura o frecvență ajutătoare pentru structura organului afectat, complexul de sunete tratând mai multe afecțiuni sau organe. Singulară, această terapie nu este de ajuns, ea venind ca adjuvant al terapiilor convenționale”, ne-a explicat Adrian Florea, specialist în medicină tradițională chineză. „Terapia prin muzică este folosită în prezent cu succes în Beijing, în tratarea tumorilor canceroase. Rezultatele sunt cu adevărat spectaculoase, înregistrându-se o regresie a tumorii cu aproximativ 50 la sută”, a susținut acesta.
Sursa: www.adevarulonline.ro
