Muzica în format digital, mai vândută decât CD-urile până în 2013



Muzica în format digital va ajunge să se vândă mai bine decât cea inscripționată pe CD-uri în următorii patru ani, până în 2013, este concluzia unui studiu al companiei de cercetare de piață Forrester Research, informează Le Figaro
Concluziile studiului au fost confirmate la cea de-a 43-a ediție a târgului de conținut media MIDEM, unde participanții au constatat că veniturile de pe urma muzicii imprimate pe suport fizic scad mai rapid decât cele atrase de melodiile în format digital. Potrivit Forrester Research, muzica în format digital va avea o cotă de 53% pe piața din Europa în 2013 și de 57% în 2014.
Având în vedere predicțiile privind valoarea pieței, aceasta trebuie să evolueze semnificativ pentru a ajunge la nivelul estimat, în condițiile în care muzica în format digital reprezintă în prezent 12,5 % din piața franceză. În Marea Britanie, 16 % din veniturile pieței sunt generate de muzica digitală, potrivit Federației Internaționale a Industriei Fonografice (IFPI).
Cumulând descărcarea de muzică de pe Internet și pe telefonul mobil, precum și soneriile mobile, este posibil ca piața de profil să înceapă din nou să crească în 2011, potrivit Forrester. Majoritatea veniturilor vor fi generate de acordurile de licență încheiate cu serviciile digitale.
„Singura modalitate de a concura cu ceea ce este gratuit este să distribui conținut gratuit. Succesul viitorului are la bază monetizarea consumului, nu distribuția”, a precizat autorul studiului, Mark Mulligan, vicepreședinte și director de cercetare al Forrester Research.
Pentru că nu se poate baza pe cheltuielile tinerilor, în condițiile în care majoritatea își transmit unii altora melodiile descărcate, muzica va obține venituri de pe urma companiilor care „vor investi în muzică digitală pentru a promova alte produse, fie plătind publicitate în rețelele de socializare muzicale (MySpace Music) sau finanțându-și propriile servicii (Nokia Comes With Music)”, consideră el, apreciind că veniturile de pe urma muzicii digitale ar putea ajunge la 1,2 miliarde de euro în 2014, față de 122 de milioane de euro în 2008.



Recomandări